Nu trebuie să ne fie rușine să îl mărturisim pe Hristos, a îndemnat IPS Andrei la primul hram al mănăstirii Memorial din Gherla[2018-03-10]de Gheorghe AnghelIerarhul a subliniat vineri în omilia rostită la hramul Mănăstirii Memorial de la Gherla că trăim într-o lume secularizantă și a atenționat că nu trebuie să ne rușinăm de mărturisirea credinței în Hristos Iisus. Trebuie să mărturisim că suntem creștini și că valorile pe care noi le avem se datorează evangheliei Domnului Iisus Hristos, a evidențiat IPS Andrei. Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost prezent vineri, 09 martie 2018, la sărbătoarea primului hram al Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici Memorial Gherla. În România, 9 martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989. Printre aceștia se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat. Înainte de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite, Mitropolitul Clujului a oficiat și slujba de binecuvântare a capelei. La slujbă au fost prezenți stareți, protopopi, preoți, oficialități locale și județene, foști deținuți politici și numeroși credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Grigorie Benea, a fost ridicat la rangul de protosinghel și instalat stareț al așezământului monahal, iar foștii deținuți politici Constantin (Tache) Rodas și Demostene Andronescu poet al închisorilor, au primit din partea Părintelui Mitropolit diplome de cinstire. La final a fost săvârșită o slujbă de parastas pentru toți cei care, în regimul comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței. Manifestările dedicate sărbătoririi primului hram al Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici Memorial Gherla au continuat la Cinematograful Pacea din Gherla. De la ora 17:00, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda, a susținut conferința cu tema Gherla loc al memoriei gulagului românesc. Mănăstirea a fost înființată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză. Potrivit starețului așezământului monahal, ieromonahul Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă. Așezată pe Dealul Cărămidăriei din Gherla cimitir anonim cu gropi comune unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 822, Ultimul acces: 2026-08-03 00:24:18
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1