Preoții din Protoieria Vălenii de Munte s-au întrunit în conferință. A fost evidențiată lupta poporului român pentru înfăptuirea Marii Uniri[2018-03-07]de Iulian DumitrașcuClericii din parohiile ce aparțin Protoieriei Vălenii de Munte s-au întrunit marți la biserica Parohiei Mânăstirea din Vălenii de Munte, în conferință administrativă lunară de lucru. În timpul întâlnirii au fost evidențiate eforturile depuse de poporul român pentru realizarea unui deziderat istoric: Marea Unire din 1918. Alături de clerici au fost prezenti Părintele Dumitru Ștefănescu, Consilier administrativ-bisericesc și Părintele George Lepădatu, Consilier la Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopie Bucureștilor, ca delegați ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Prima parte a evenimentului a fost dedicată Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Părintele dr. Constantin Preda de la Parohia Pământeni I, din comuna Măneciu, a susținut referatul intitulat Lupta poporului român pentru înfăptuirea Marii Uniri. După susținerea prelegerii, au luat cuvântul preoți care au argumentat, lingvistic și istoric, ideea unității de neam și de credință. Părintele protoiereu Mihail Peneș a subliniat contribuția Bisericii la Marea Unire: întreaga conștiință a unității de neam a fost întărită mai ales prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română pentru «întreaga seminție românească», punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat și mai mult conștiința unității de neam a tuturor românilor. În a doua parte, s-a trecut la prezentarea unor aspecte de ordin administrativ. Astfel, Părintele consilier Dumitru Ștefănescu a rugat pe fiecare preot să prezinte proiectele pentru anul 2018 ale fiecărei parohii și problemele administrative, pastoral misionare întâmpinate în activitatea pastoral misionară. Consilierul de la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit răspunsuri la întrebările adresate și soluții cu privire la exigentele misiunii pastorale în contextul societății contemporane. Întâlnirile în cadrul conferințelor sunt foarte importante pentru dinamizarea activității pastoral-misionare din cadrul acestei protoierii, mai ales că în cadrul acestor conferințe, dincolo de o temă aleasă și pregătită de unul dintre preoții slujitori din cuprinsul protoieriei, sunt analizate și discutate toate mijloacele și căile prin care poate fi dinamizată activitatea preotului, a spus Părintele Dumitru Ștefănescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-08-01 19:43:34
|
Timp total: 0.05s...
[]:1