Prelegerile de la Conferința inaugurală IOTA sunt disponibile online[2019-02-07]de Aurelian IftimiuPrelegerile celor peste 250 de teologi care s-au întrunit la Iași pentru conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale (IOTA) în perioada 9-12 ianuarie 2019 au fost publicate în format video pe contul de YouTube al Asociației. Conferința inaugurală IOTA a avut loc la Iași cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și în parteneriat cu numeroase organizații teologice precum Școala Ortodoxă Teologică Greacă și Institutul Patristic Pappas (Brookline, Massachusetts), Centrul de Studii Creștin-Ortodoxe al Universității Fordham (New York), Institutul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, Institutul Ecumenic Huffington (Los Angeles), Academia Teologică Sf. Ignatie (Sodertalje, Suedia). Tema generală a conferinței a fost Unitatea panortodoxă și sinodalitatea, iar sesiunile de comunicare au inclus subiecte precum: statutul actual al teologiei dogmatice, teologia naturală în tradiția ortodoxă, creație și ecologie, Ortodoxia și provocarea islamului, sinodalitatea ortodoxă, ecumenicitatea ortodoxă după Creta etc. Înființată în februarie 2017, Asociația Teologică Ortodoxă Internațională (IOTA) își propune să crească potențialul formator al tradiției intelectuale ortodoxe, prin crearea unui forum academic interdisciplinar, unde să fie cultivate, aprofundate și împărtășite rezultatele cercetării în domeniul teologiei ortodoxe de cadrele didactice, studenții din învățământul universitar teologic, ierarhia bisericească și diferitele organizații laice. Printre vorbitorii invitați la conferința inaugurală s-au numărat personalități ale teologiei academice recunoscute pe plan internațional din România, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Rusia, Finlanda, Ucraina, Liban, Austria ș.a. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1032, Ultimul acces: 2026-08-02 22:37:53
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1