Pentru pacienții oncologici: Arhid. Mihail Bucă a cântat colindul interpretat anul trecut de Sara Nukina[2022-12-13]de Ștefana TotorceaUn moment emoționant a avut loc duminică, la concertul caritabil de colinde organizat de Biserica Sf. Împ. Constantin și Elena a Parohiei Parcul Călărași din Capitală: Arhid. Mihail Bucă a interpretat o piesă cântată anul trecut în aceeași biserică de Sara Nukina, tânăra răpusă de curând de lupta cu o tumoră pe creier. Astfel, protopsaltul Catedralei Patriarhale a interpretat colindul Domnește pacea pe pământ, cântat cu exact un an în urmă, în 11 decembrie 2021, de Sara Nukina la prima ei apariție publică după greaua încercare pe care o suferise. Beneficiarii concertului sunt și anul acesta, ca și anul trecut, când Sara Nukina a cântat, tot copiii și tinerii pacienți de la Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu din București. Părintele Paroh Nicolae Giolu a evocat sensibilitatea și trăirea cu care tânăra de origine româno-japoneză interpreta cântece religioase și de bucuria cu care era întâmpinată la Parohia Parcul Călărași. În biserica parohiei va avea loc vineri, de la ora 12:00, slujba de înmormântare. La evenimentul de duminică au participat Părintele Mihai Cristian Popescu, Protoiereul Sectorului 2 al Capitalei, Părintele Lector Universitar Aurel Mihai, Părintele Horia Nicolae Prioteasa, slujitor la biserica din incinta Institutului Clinic Fundeni, și peste 500 de credincioși. Concertul a strâns peste 16.000 de lei, care vor fi donați Secției pediatrice a Institutului Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu din Capitală. Printre pacienții acesteia se numără și fiica părintelui Mihail Bucă, Irene Ecaterina, care în ultimul an a inspirat numeroși oameni spre fapte bune. De curând, cu ajutorul mai multor meciuri caritabile la care au jucat legende ale fotbalului românesc, în numele lui Irene Ecaterina s-au strâns 92.000 de euro pentru dotarea aceleiași secții a Institutului Oncologic Fundeni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 415, Ultimul acces: 2026-08-01 14:06:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1