48.000 lei oferiți de Biserică pentru tratamentul unui copil grav bolnav în vârstă de trei ani[2023-02-18]de Sorin IonițeFamilia unui copil bolnav de leucemie din orașul Titu, județul Dâmbovița, a primit un ajutor semnificativ din partea Bisericii, pentru tratament. Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Târgovșitei, preoții din Protoieria Titu au organizat o colectă în parohii pentru copilul în vârstă de numai trei ani. Suma strânsă, în cuantum de 48.000 lei, a ajuns vineri la familia greu încercată. Expresie a iubirii și solidarității umane, această sumă a fost oferită, vineri, 17 februarie 2022, familiei copilului, cu speranța că tratamentul va duce la grabnica lui vindecare. Bunul Dumnezeu să binecuvinteze pe copil și familia sa!, a transmis Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Astfel de gesturi sunt frecvente la nivelul Arhiepiscopiei Târgoviștei, precum și în toată Patriarhia Română. La ora actuală, Biserica Ortodoxă este cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuției în domeniul social. Numai în 2022 suma investită de Biserica Ortodoxă Română în activități social-filantropice s-a ridicat la aproximativ 69 milioane euro. În această sumă nu sunt cuprinse cheltuielile privind o mulțime de activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar și, ca atare, nici raportate sistematic centrelor eparhiale Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 438, Ultimul acces: 2026-08-01 06:55:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1