Mărturisitorul Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice în urmă cu 71 de ani[2023-02-18]de Sorin IonițeS-au împlinit, sâmbătă, 71 de ani de la plecarea la cele veșnice a tânărului Valeriu Gafencu, unul dintre cei mai reprezentativi mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul regimului comunist ateu din România. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în localitatea Sîngerei, județul Bălți (Basarabia). În toamna anului 1941, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru că avusese legături cu Frățiile de Cruce. Era student în anul 2 la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și avea vârsta de douăzeci de ani. Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice, l-a apărat la proces, fără succes, reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin închisorile de la Aiud și Pitești. Din cauza torturilor și a regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Prețul rezistenței sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, mereu liniștit, luminos și zâmbitor. Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Pe aceea căutați de o realizați. Nu vă uitați la felul cum înțelege și trăiește lumea viața. Voi aveți un îndreptar de viață calea creștină și după acest îndreptar călăuziți-vă pașii, erau cuvintele tânărului mărturisitor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 504, Ultimul acces: 2026-08-01 07:09:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1