Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită de prezentare la Patriarhia Română[2023-03-22]de Diac. Iulian DumitrașcuÎn ziua de miercuri, 22 martie 2023, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa doamna Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe noul ambasador al SUA la începutul misiunii sale diplomatice și i-a urat succes în întreaga activitate. În continuare, Patriarhul României a făcut referire la fenomenul migrației, care, în cazul României, generează, pe lângă posibilitatea unor șanse reale de realizare pe plan personal, și provocări în fața cărora Biserica Ortodoxă Română încearcă să găsească cele mai adecvate soluții pastorale, în vederea păstrării și promovării valorilor identitare românești, în special în privința tinerilor din aceste comunități. Doamna ambasador a mulțumit pentru primire și pentru modul exemplar în care Biserica Ortodoxă Română a acordat asistență deosebită mulțimii de refugiați, ca urmare a războiului din Ucraina. De asemenea, Excelența Sa a mulțumit Patriarhiei Române pentru implicarea activă în combaterea traficului de persoane, care afectează, în prezent, și România. În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română dezvoltă diferite proiecte și programe destinate persoanelor vulnerabile (refugiați, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței domestice și altele). În același timp, Preafericirea Sa a arătat că, întrucât poporul român este un popor foarte religios, este necesar ca orice lege cu impact spiritual major asupra societății românești, în special în privința moralei sociale și a educației în școlile din țara noastră, să fie, în prealabil, discutată și cu reprezentanții cultelor religioase recunoscute în România, astfel încât să existe un dialog și o cooperare benefică la nivel național. Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 334, Ultimul acces: 2026-07-29 08:13:38
|
Timp total: 0.07s...
[]:1