Schimonahia Emanuela Rusu de la Mănăstirea Văratec, în vârstă de 101 ani, a trecut la Domnul[2023-03-31]de Diac. Iulian DumitrașcuSchimonahia Emanuela Rusu de la Mănăstirea Varatic, în vârstă de 101 ani, a trecut la Domnul în noaptea dintre 29-30 martie 2023, după slujba Deniei Canonului celui Mare, informează Doxologia. Maica Emanuela Rusu era originară din judetul Iași, comuna Șipote. La botez a primit numele de Emilia, iar părinții ei se numeau Alexandru și Maria. A intrat în mănăstire la vârsta de 20 de ani, unde a îndeplinit mai multe ascultări. Din cauza decretului din 1959, a fost alungată din mănăstire. A revenit abia în anul 1993. La întoarcerea, maica era nelipsită de la slujbele Bisericii, se ruga, postea și povățuia pe cine întâlnea în cale. A primit schima cea mare și singura ei îndeletnicire a rămas rugăciunea. În data de 19 noiembrie 2021, obștea Mănăstirii Văratec a sărbătorit ziua de naștere a schimonahiei Emanuela Rusu, care împlinise venerabila vârstă de 100 de ani. Drept binecuvântare a acestei zile, împreună cu părintele duhovnic al mănăstirii și un grup de maici, am venit la chilia maicii Emanuela să facem o rugăciune de mulțumire către Bunul Dumnezeu, a relatat maica stareță a Mănăstirii Văratec, stavrofora Iosefina Giosanu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 403, Ultimul acces: 2026-08-04 04:50:57
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1