Rugăciune înaintea competiției: Sportivii Lotului Național de Culturism și Fitness au fost binecuvântați de Arhiepiscopul Irineu[2023-05-03]de Diac. Iulian DumitrașcuSportivii Lotului Național de Culturism și Fitness au fost binecuvântați marți de Arhiepiscopul Irineu. Arhiepiscopul Alba Iuliei a primit vizita sportivilor, însoțiți de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), la Mănăstirea Hristos Pantocrator. Ei au venit pentru a primi binecuvântarea ierarhului cu o zi mai înainte de participarea lor la Campionatul European de Culturism și Fitness, desfășurat în Spania, în perioada 3-8 mai. După ce i-a binecuvântat, Părintele Arhiepiscop le-a oferit sfaturi duhovnicești și i-a miruit. Să presupunem că o tânără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum își va realiza ea această dorință? În primul rând, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va fi nevoie să petreacă multe ore, zilnic, făcând exerciții și antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificați ai antrenorului, care va scoate în evidență cele mai mici deficiențe și care îi va corecta toate tehnicile. În același timp, va ține un regim strict de alimentație. Tot astfel este și cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlavioși, trebuie să ne consacrăm acestui scop. Este necesar să ne supunem la un antrenament extenuant și continuu. Prin rugăciune și ascultare ne supunem călăuzirii antrenorului nostru, Duhul Sfânt. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de cuvântul lui Dumnezeu și a frecventa Sfânta Biserică, a primi dumnezeieștile Taine. Limitarea la rugăciune pentru evlavie nu va folosi la nimic. Se cade să recunoaștem că se cere muncă, că la mântuirea noastră trebuie să lucrăm cu frică și cu cutremur (cf. Filip. 2, 12), a subliniat Înaltpreasfinția Sa. Sportivii Lotului Național de Culturism și Fitness și-au făcut o tradiție anuală de a veni înaintea marilor competiții la Arhiepiscopul Irineu, pentru binecuvântarea și rugăciunile sale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 292, Ultimul acces: 2026-08-06 01:23:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1