Patriarhul Daniel, Colocviul Naţional de Teologie Dogmatică: Teologia, ştiinţa mântuirii şi a îndumnezeirii omului, în gândirea Pr. Stăniloae

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel, Colocviul Naţional de Teologie Dogmatică: Teologia, ştiinţa mântuirii şi a îndumnezeirii omului, în gândirea Pr. Stăniloae

[2023-06-08]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în deschiderea lucrărilor Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică din cadrul Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, ediţia a IX-a, cu tema: „Actualitatea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)”, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, 8-9 iunie 2023.
În mesaj, Patriarhul României a subliniat că „Teologia Dogmatică Ortodoxă a Părintelui rămâne cea mai reuşită sinteză dogmatică oferită de teologia ortodoxă românească”.
„Purtător al unei mărturii teologice şi spirituale mature şi serioase, luminoasă şi plină de speranţă, părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire”, a precizat Preafericirea Sa.
Mesajul integral:
Teologia, ştiinţa mântuirii şi a îndumnezeirii omului, în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae
Cu multă bucurie, salutăm şi binecuvântăm pe toţi participanţii la lucrările Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică, care reuneşte profesorii de teologie dogmatică din cadrul Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română.
Evenimentul de anul acesta, al nouălea în rândul organizării colocviului, este găzduit de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi pus sub lumina teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae, deoarece, în 2023, se împlinesc 120 de ani de la naşterea părintelui şi 30 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Această dublă aniversare, naşterea pământească şi mutarea la viaţa cerească ale celui mai mare teolog român, trezeşte în sufletele noastre amintirea luminoasă a părintelui şi profesorului nostru, dar ne îndeamnă în acelaşi timp la o mai serioasă cunoaştere, adâncire, valorificare şi continuare creatoare a operei sale în dialog cu contextul socio-cultural şi misionar al epocii noastre.
Actualitatea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae este tema de anul acesta a colocviului naţional de teologie dogmatică. Cu mai bine de 40 de ani în urmă, am publicat într-o revistă din Occident, o prezentare a Teologii dogmatice ortodoxe a Părintelui Stăniloae, apărută în 1978.
Numeam această sinteză a efortului teologic şi spiritual, pe care Părintele Stăniloae a oferit-o ca ofrandă Bisericii sale şi credinţei creştine în cei peste patruzeci de ani cât a predat teologia sistematică, O dogmatică pentru omul de azi.
Însă omul de azi nu mai este ca cel de acum 45 de ani. Lumea noastră s-a schimbat mult în ultimele cinci decenii, de la organizarea sa politică, socială, până la modul intim al trăirilor noastre personale şi familiale. Şi totuşi, Teologia Dogmatică Ortodoxă a Părintelui rămâne cea mai reuşită sinteză dogmatică oferită de teologia ortodoxă românească. Este firesc, în acest caz, să ne întrebăm de unde-i vine viabilitatea aceasta?
Credem că acest fapt se datorează geniului Părintelui Stăniloae, care a reuşit să sintetizeze şi să prezinte o Teologie Dogmatică Ortodoxă integrală şi inclusivă, în acelaşi timp statornică şi dinamică, mistagogică şi misionară, fidelă şi înnoitoare a Tradiţiei sfinte a Bisericii, arătând mereu actualitatea şi creativitatea acesteia.
Părintele îmbină creator Tradiţia şi actualitatea, tradiţia fiind adusă în actualitate, iar actualitatea teologului ortodox înrădăcinată în comuniunea de gândire şi viaţă a Sfinţilor Părinţi. De aceea, când citeşti opera părintelui Stăniloae, ai impresia că el este contemporan cu Sfinţii Părinţi şi, în acelaşi timp, îi face pe Sfinţii Părinţi contemporani cu noi. El însuşi este un Sfânt Părinte al secolului al XX-lea.
Privită în conţinutul său, teologia Părintelui Stăniloae este caracterizată de centralitatea Tainei lui Hristos: punctul de plecare şi de sosire, punctul luminos, centrul vital al teologiei sale este Taina lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Unul din Treime.
Această centralitate coincide, în mod antinomic, în teologia sa cu centralitatea Tainei Preasfintei Treimi, deoarece „fundamentul dogmelor este Sfânta Treime, comuniune a iubirii desăvârşite”. Propriu-zis, întruparea lui Hristos revelează deplin Sfânta Treime, deoarece „Hristos arată prin Sine pe Tatăl şi pe Duhul, săvârşind împreună cu Ei opera de ridicare a omenirii la comuniunea eternă cu Sfânta Treime, Care este Ea însăşi structura comuniunii perfecte”[1].
Pornind de fiecare dată în teologhisirea sa de la cele două Taine specifice creştinismului, Părintele Stăniloae a fost permanent preocupat de hristologia trinitară, adică Taina lui Hristos veşnic unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar după Întrupare unit veşnic şi cu umanitatea asumată de El şi de aceea teologia sa personalist-comunională este mereu actuală, întrucât, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8).
Teologia ca explicitare a comuniunii Bisericii cu Hristos Cel veşnic viu este, aşadar, deodată ştiinţă a mântuirii şi a vieţii veşnice, deoarece a fi mântuit înseamnă a fi unit cu Dumnezeu Cel nemuritor şi dătător de viaţă veşnică. Având în centrul reflecţiei sale şi experienţei sale pe Hristos Cel veşnic viu, teologia mântuirii şi a vieţii veşnice evită tentaţia de a deveni o ideologie efemeră sau o modă a zilei.
Părintele Dumitru Stăniloae este creatorul unei sinteze neo-patristice înnoitoare şi folositoare pentru că reuşeşte să adune sau să ţină împreună ceea ce fusese despărţit în mod artificial chiar în interiorul teologiei: morala, spiritualitatea şi liturghia.
Vorbind despre importanţa Teologiei Dogmatice, ca sinteză şi sistematizare a teologiei întregi, cu un scop unitar, precis, Părintele Stăniloae constata: „Lipsa dogmaticii din formarea teologului face din disciplinele teologice studii disparate cu probleme care au pierdut din vedere subordonarea lor unui scop unitar. Atenţia teologului este deviată, de la Dumnezeu şi acţiunea Lui, la filologie, la istorie, la probleme sociologice etc., privite pentru ele însele. Problema central-religioasă, legătura sufletului cu Dumnezeu, în care se rezolvă toate celelalte probleme este, dacă nu uitată, împinsă pe un plan secundar”[2].
Teologia ca explicitare a tainei mântuirii în Iisus Hristos este conformă cu esenţa spiritualităţii liturgice şi filocalice a Bisericii, deoarece viaţa lui Hristos comunicată prin Duhul Sfânt este conţinutul esenţial al întregii vieţi liturgice, sacramentale şi duhovniceşti a Bisericii.
În acest sens, teologia Părintelui Stăniloae este conformă cu Liturghia ortodoxă, iar aceasta confirmă teologia sa ca fiind nu o teologie particulară, sau o filosofie opţională, ci o teologie eminamente eclesială, teologie făcută în comuniune cu întreaga Biserică.
Părintele Stăniloae, precizează în prefaţa Dogmaticii sale: „Ne-am străduit în această sinteză, ca şi acele studii (publicate între 1950-1977 n.n.), să descoperim semnificaţia duhovnicească a învăţăturilor dogmatice, să evidenţiem adevărul lor în corespondenţa lui cu trebuinţele adânci ale sufletului, care-şi caută mântuirea şi înaintează pe drumul ei în comuniunea cât mai pozitivă cu Dumnezeu, ca şi comuniune supremă şi ca izvor al puterii de comuniune. Am părăsit în felul acesta metoda scolastică a tratării dogmelor ca propoziţii abstracte, de un interes pur teoretic şi în mare măsură depăşit, fără legătură cu viaţa adâncă, duhovnicească a sufletului (…). Ne-am condus în această străduinţă de modul în care au înţeles învăţătura Bisericii Sfinţii Părinţi de odinioară, dar am ţinut seama în interpretarea de faţă a dogmelor şi de necesităţile spirituale ale sufletului care-şi caută mântuirea în timpul nostru (…). Ne-am silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul părinţilor, dar în acelaşi timp să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru aşa cum n-au făcut de al lor”[3].
Aşadar, teologia Părintelui Stăniloae, hrănită din gândirea Părinţilor Bisericii, cu care el se află totdeauna în comuniune, şi angajată mai mult sau mai puţin în dialog cu cultura timpului nostru, este deodată o teologie tradiţională, fără a deveni totuşi tradiţionalistă, şi actuală, fără a cedea pradă modernismelor efemere.
Ea se concentrează asupra semnificaţiilor fundamentale şi ultime ale credinţei creştine: Dumnezeu este Iubire, pentru că El este Sfânta Treime, comuniunea veşnică a Persoanelor vii, infinite, egale, distincte şi nedespărţite între Ele; lumea este în fiinţa sa darul lui Dumnezeu, pecetluit tainic de semnul Crucii, adică este chemată să devină ofrandă a iubirii împlinită în sfinţenie; persoana umană nu poate fi redusă la nimic din această lume, deoarece ea este chipul nemuritor al Dumnezeului veşnic viu. Iisus Hristos nu este numai Mântuitorul sufletelor, ci şi susţinătorul şi unificatorul cosmosului în Dumnezeu, fiind El însuşi Dumnezeu.
Teologia Părintelui Stăniloae ajută Ortodoxia să se manifeste ca Biserică aptă de dialog cu ştiinţa şi cultura de astăzi, capabilă să preia selectiv şi să sfinţească ceea ce poate fi autentic, ceea ce poate fi apel sau reflex al prezenţei lui Dumnezeu-Creatorul în creaţie şi reflex sau manifestare tainică a lui Dumnezeu-Domnul în istorie şi în viaţa persoanelor şi a popoarelor.
Pentru Părintele Stăniloae nu există un domeniu al existenţei umane asupra căruia nu se poate teologhisi. Peste tot, lumina lui Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi sau lumina Sfintei Treimi arată sensul ultim al existenţei ca împlinire a creaţiei în iubirea veşnică a Creatorului.
Purtător al unei mărturii teologice şi spirituale mature şi serioase, luminoasă şi plină de speranţă, părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire.
Felicităm pe organizatorii acestei întruniri academice şi ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi participanţii la colocviu şi să le dăruiască bucuria de a lucra în duhul Părintelui Dumitru Stăniloae, pentru care teologia este ştiinţa mântuirii şi a vieţii veşnice.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Tom 1, Ediţia a V-a, Editua BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti – 2018, p. 81
[2] Prefaţa la traducerea manualului lui Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Sibiu, 1930, p. V, citat de Diac. Asist. Ioan Ică jr. în volumul omagial Persoană şi Comuniune. Prinos de cinstire preotului profesor academician Dumitru Stăniloae 1903-1993, Sibiu, 1993, p. XXV, nota 3.
[3] Prefaţa la Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.I, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, pp. 5-6.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2026-08-01 11:02:33

Timp total: 0.03s...

[]:1