Elisabeta Rizea, 111 ani de la naștere[2023-06-28]de Iustin GheorgheFosta luptătoare anticomunistă Elisabeta Rizea a împlinit miercuri 111 ani de la naștere. Elisabeta Rizea s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domnești, județul Argeș, având ca părinți pe Ion și Maria Șuța. Trece la cele veșnice la 6 octombrie 2003. Eroina a detestat comunismul și în momentul înființării Grupului de rezistență din Nucșoara condus de Toma Arnăuțoiu, nu a pregetat să-i ajute împreună cu soțul ei, Gheorghe Rizea, cu alimente și îmbrăcăminte. A fost numită dușman al poporului, iar gospodăria ei din Nucșoara a fost botezată de comuniști casă de bandiți. Pentru comuniști, bandiții erau eroii rezistenței anticomuniste, ascunși în Munții Făgărașului. Lor le-a dus Elisabeta Rizea vreme de patru ani, pe ascuns și în condiții grele, bani și mâncare pentru a rezista în sălbăticie și pentru a nu fi prinși de comuniști. Eroilor din banda Arsenescu-Arnătoiu li s-a alăturat și soțul Elisabetei Rizea, Gheorghe. Pe 18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsă, dusă pe sus la primăria din localitate și bătută de securiști. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile. Gheorghe Rizea a reușit să se ascundă câteva luni de zile înainte de a fi arestat, anchetat și condamnat la 15 ani muncă silnică. Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată pe 20 noiembrie 1950, anchetată și condamnată în 1951 de Tribunalul Militar București la 6 ani de detenție. La eliberarea din închisoare, la 6 iunie 1956, deși era urmărită de Securitatea, Elisabeta Rizea a început din nou să îi ajute pe cei din grupul de rezistență, transmițând mesaje, ducând-le alimente și îmbrăcăminte. A fost arestată pentru a doua oară în 1958, după prinderea fraților Arnăuțoiu, anchetată de Securitate și condamnata de Tribunalul Militar la 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii. Și-a regăsit soțul și cele două fiice când a fost eliberată din închisoare la 29 iulie 1964, prin decret de grațiere. Elisabeta Rizea a vorbit în Memorialul durerii după 1990, și în interviuri despre rezistența de la Nucșoara și despre represiunea declanșată de regimul comunist prin Securitate, Miliție și noua ierarhie a satului. Casa fostei luptătoare anticomuniste este transformată în muzeu, urmare a unui proiect inițiat de strănepotul acesteia, Bogdan Vârvoreanu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 249, Ultimul acces: 2026-08-05 20:21:35
|
Timp total: 0.05s...
[]:1