Bucureștiul se pregătește pentru jubileul de 250 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou[2023-07-13]de Ștefana TotorceaJoi, 13 iulie, s-au împlinit 249 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București. Privind spre viitor, Capitala României și Catedrala Patriarhală se pregătesc pentru împlinirea, la anul, a 250 de ani de când sfântul ocrotește Bucureștii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis deja, anul trecut, introducerea acestei sărbători în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Aducerea moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București va fi serbată în mod oficial începând din 13 iulie 2024. În acest sens, se lucrează la o icoană a evenimentului și la redactarea slujbei sărbătorii. De asemenea, urmează să fie înființat și un nou Ordin bisericesc, care va fi oferit ca distincție persoanelor cu o contribuție deosebită la viața Bisericii. În 13 iulie 1774 ajungeau la București moaștele întregi ale sfântului, aduse de Generalul Ivan Piotr Saltîkov, care le-a luat din satul Basarabi, de lângă Ruse (în Bulgaria de astăzi), pentru a le proteja de invazia turcilor. Ajungând cu racla în București, un negustor bogat, Hagi Dimitrie, și Mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești, l-au rugat pe general să lase moaștele poporului român și Mitropoliei, ca mângâiere pentru pagubele materiale și suferințele îndurate de români în război, mai ales că sfântul era valah (român) de neam. Moaștele au fost așezate în Catedrala Mitropolitană din București astăzi Catedrala Patriarhală. Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Românești (pelerinaj cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou pe Dealul Mitropoliei, imagine de arhivă) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 372, Ultimul acces: 2026-08-05 07:39:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1