PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre valoarea prieteniei la resfințirea unei biserici concepute de Arh. Ion Mincu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre valoarea prieteniei la resfințirea unei biserici concepute de Arh. Ion Mincu

[2023-07-16]
de Ștefana Totorcea

„Evanghelia de astăzi ne oferă un exemplu grăitor și nouă, celor aflați la distanța celor 2.000 de ani de la cele întâmplate în cetatea Capernaum”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „În primul rând ne arată, iubiți credincioși, valoarea prieteniei.”
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie după ce a sfințit lucrările de înnoire realizate la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Gura Văii, județul Prahova, a cărei arhitectură este semnată de Arh. Ion Mincu.
„Prietenia cu Dumnezeu este cel mai mare dar. De aceea, unii se străduie să o întâlnească toată viața lor”, a continuat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preafinția Sa a vorbit și despre prietenia arătată celor în suferință: „Sunt oameni care au râvnă deosebită, cum a fost și râvna celor patru, care lăsându-și treburile, obligațiile, familiile, prioritățile pe care le aveau, l-au dus pe acest om bolnav înaintea lui Dumnezeu”.
PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre valoarea prieteniei la resfințirea unei biserici concepute de Arh. Ion Mincu duminică, 16 iulie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
„Acestea sunt faptele care contează cu adevărat. Ce ne-am face noi dacă fiecare ar fi preocupat doar de sine însuși, dacă n-ar mai răspunde niciodată la solicitările unor oameni bolnavi, ale unor oameni bătrâni, ale unor oameni singuri?”
Ajutorarea aproapelui atrage milostivirea Domnului
„Fiecare dintre noi poate plăti câteva medicamente pentru om bolnav. Fiecare dintre noi, mai ales într-o localitate ca aceasta, poate oferi puțină hrană unui bătrân sau unui bolnav care este vecinul nostru sau chiar nu este vecin, poate locuiește câteva străzi mai departe”, a adăugat Preasfinția Sa.
„Fiecare dintre noi, iubiți credincioși, poate vizita o dată sau de câteva ori la spital pe cineva bolnav, întrucât acestea sunt faptele milei creștine, la fel de importante ca rugăciunea și uneori esențiale, mai ales când cineva nu mai are pe nimeni. Iar o astfel de faptă poate aduce milostivirea lui Dumnezeu și peste respectiva persoană, dar și peste cei care arată milă.”
Ierarhul a amintit că Sf. Paisie de la Neamț primea în bolnița mănăstirii, destinată obștii sale, și oameni din satele învecinate, pe care îi cerceta zilnic și îi hrănea cu pâine din cel mai bun grâu.
„Ne rugăm ca toate aceste cuvinte ale Evangheliei să-și găsească ecou și să răspundem și noi, în măsura în care reușim, chiar într-o măsură mică, pentru a auzi și noi cuvintele pe care le-a auzit bolnavul din evanghelia de astăzi: «Iertate îți sunt păcatele»”, a încheiat Preasfinția Sa.
PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre valoarea prieteniei la resfințirea unei biserici concepute de Arh. Ion Mincu duminică, 16 iulie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Ierarhul i-a avut alături în slujire pe Protos. Ipolit Lazăr de la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, pe Părintele Adrian Matei, Protopop de Ilfov Nord, pe părinții slujitori ai parohiei și numeroși clerici din eparhie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic Tronos. La eveniment a participat Ioana Liliana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească.
O nouă filă din istoria parohiei
„Se cuvine să aducem cuvinte de mulțumire celor care s-au ostenit, în special comunității de la această parohie”, a spus Episcopul Vicar Timotei Prahoveanul după liturghie, când a înmânat distincțiile acordate binefăcătorilor de Părintele Patriarh Daniel.
Părintele Paroh George Cătălin Sandu a fost înălțat la rangul de Iconom. „Se încheie astăzi o filă din cartea de istorie a acestei parohii. Doar o filă, pentru că vor mai urma și altele”, a spus parohul. „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru puterea pe care ne-o dă, puterea aceasta, pe care, în acești patru ani, am simțit-o și am primit-o de la Bunul Dumnezeu prin dumneavoastră.”
„De douăzeci de ani această comunitate așteaptă acest moment. Ultima slujbă arhierească a fost în 2002. Iar anul acesta se împlinesc 130 de ani de la zidirea acestui lăcaș de cult. Este o biserică cu o arhitectură frumoasă, proiectată de marele arhitect și profesor Ion Mincu. Zidurile acestea nădăjduim că nu vor cădea niciodată”, a mai spus parohul din Gura Văii.
Ordine, diplome și distincții
PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre valoarea prieteniei la resfințirea unei biserici concepute de Arh. Ion Mincu duminică, 16 iulie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Diploma de Onoare „Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României”
Părintele coslujitor Dorian Dumitru
Ordinul „Maria Brâncoveanu”
Ioana Liliana Neagu
Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni
Ion Cernat, viceprimarul comunei Valea Călugărească
Vasilică Neacșu (post mortem), fostul primar al comunei Valea Călugărească
Vasile Gheorghe
Fam. Constantin și Mădălina Budescu
Fam. Nicolae (post mortem), Mirela și Alexandru Vrabie
Diploma cu medalie a Anului Omagial 2023
Fam. Constantin și Ana Zgardan
Fam. Marian și Carmen Popescu
Fam. Dan și Mihaela Mogoș
Fam. Doru și Antonela Scarlat
Fam. Andrei și Alina Matei
Adrian Pavelescu
Mihai Gavril
Adina Aristița Ioniță
Fam. George și Cristina Guneș
Fam. Lucian și Elena Gheparu
Distincția de vrednicie cu chipul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou
Nicolae Pițu
Marin Albu
Liviu Gheorghe Dondaș
Nicolae Neagu
Consiliului Parohial al comunității Gura Văii din comuna Valea Călugărească, jud. Prahova (Protoieria Ploiești Nord)
Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului
Nicolae Pițu
Nicoleta Duță
Comitetul Parohial al comunității Gura Văii din comuna Valea Călugărească, jud. Prahova (Protoieria Ploiești Nord)
Biserica din Gura Văii are și hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Parohia include o filie la Valea Mantei, a cărei biserică datează din 1813 și a fost consolidată în perioada 1998-2000.
Vezi mai multe fotografii în galeria foto.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 298, Ultimul acces: 2026-08-03 08:23:53