Parohia Delea Nouă Calist și-a serbat unul dintre ocrotitori: pe Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei[2023-07-31]de Ștefana TotorceaParohia Delea Nouă Calist din București l-a serbat duminică, 30 iulie, pe unul dintre ocrotitorii ei: Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei. Sărbătoarea a început sâmbătă, în ajunul sărbătorii, cu slujba Vecerniei cu Acatist și a continuat duminică, în ziua de pomenire a sfântului, cu Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, prin grija Comitetului Parohial, au fost distribuite și peste 400 de porții de mâncare persoanelor aflate în dificultate. În patrimoniul parohiei se găsește un fragment din moaștele Sf. Valentin donat în 2005 de episcopia romano-catolică de Terni (Italia), loc unde sfântul a păstorit cândva. Începând din 2009, Biserica Delea Nouă Calist a fost reabilitată, iar în 2014 s-a construit un nou pridvor. Restaurarea picturii a fost finalizată în 2015. Biserica poartă numele ctitorului ei: a fost construită în 1875 cu sprijinul ierarhului Calist Stratonichias, vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Fragmentul din moaștele Sf. Valentin, Episcopul Umbriei, donat de Episicopia Romano-Catolică de Terni Parohiei Delea Nouă Calist. Foto: Arhiva Basilica.ro Celelalte două hramuri ale Parohiei Delea Nouă sunt Buna Vestire și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Parohia Delea Nouă Calist din Capitală și-a serbat duminică, 30 iulie 2023, unul din ocrotitori: pe Sf. Sfințit Mc. Valentin, episcopul Umbriei. Foto: Biserica Delea Nouă Calist Sfântul Valentin s-a născut în 175 la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197. Neobosit propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni și vindecător, a fost iubit de către credincioșii săi, pentru viața sa dăruită lui Hristos și Bisericii Sale. A fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. A fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoala populației din Terni. Trupul său a fost luat de către ucenicii săi, Procul, Efeb și Apolonie, dus în cetatea Interamna, unde slujise ca Episcop, și îngropat cu mare cinste. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 322, Ultimul acces: 2026-08-06 17:10:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1