La Vicovu de Sus va fi organizată Universitatea de vară Merito - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

La Vicovu de Sus va fi organizată Universitatea de vară Merito

[2023-08-03]
Publicat de Diac. Iulian Dumitrașcu 03.08.2023
La Casa de Cultură a orașului Vicovu de Sus, județul Suceava, va fi organizată Universitatea de vară Merito Bucovina în perioada 07-11 august 2023.
Aflat la a 5-a ediție, evenimentul va fi desfășurat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Educațional-Teologic și Media și comunicare.
Proiectul este „multidimensional, de învățare experiențială, colaborativă, ce se subsumează parteneriatului instituțional Creștem comunitatea profesorilor valoroși cu Fundația Romanian Bussines Leaders, un instrument de conectare a profesorilor cu valorile, misiunea și viziunea propuse de Proiectul Merito și de comunitatea de profesori ce-l susțin”.
Tema generală a atelierelor de învățare experiențială și colaborativă pentru profesori va fi „Profesorul reflexiv, activ și autonom. Comunități de învățare”.
Modulele propuse:
Profesorul reflexiv, activ și autonom;
Disponibilități personale în relație cu profesia didactică;
Metacogniție și metacompetențe;
Căutătorii de comori – semantica ludică;
Profesorul activ – construirea comunității de învățare;
Greșeala ca metodă de învățare;
Reziliență emoțională și socială în situații de criză (post-pandemie/război);
Profesorul – branding personal și instituțional;
Memorandum pentru învățare permanentă;
Managementul carierei, planul de dezvoltare personală.
Competențe complementare personale și profesionale vizate:
aplicare a unor metode și tehnici de predare flexibile, inovative, eficiente, digitale și interctive în activitatea cu elevii;
centrare a învățării pe elevi/ centrare a învățării pe profesor;
competențe privind metodologia învățării experiențiale;
elaborare a unui plan de dezvoltare personală pe termen scurt/lung;
informare și ierarhizare în termeni proprii a unor valori propuse/susținute/promovate de o comunitate ce susține performanța în educație.
Sesiunile se vor desfășura zilnic, în perioada amintită, în intervalul orar 10:00-16:00.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 292, Ultimul acces: 2026-08-07 06:13:26