Parohia Pescara, Italia: S-a finalizat a doua etapă a picturii în frescă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Parohia Pescara, Italia: S-a finalizat a doua etapă a picturii în frescă

[2023-08-22]
de Ștefana Totorcea

La Parohia Pescara din Italia s-a finalizat a doua etapă a picturii în frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros.
Proiectul iconografic a fost aprobat de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române, ținând cont de destinația bisericii – biserică ortodoxă de mir -, de structura arhitecturală și de hramul sfântului lăcaș.
Parohia Ortodoxă Română din Pescara anunță finalizarea celei de a doua faze a picturii în frescă a noii sale biserici. Pictura a fost realizată de Sorin Efros. Foto: Parohia Pescara
„Pictura bisericilor ortodoxe nu este doar un simplu mijloc de decorare ale acestor locașuri sfinte pentru satisfacerea simțului estetic al privitorului, ci constituie o întreagă teologie și dogmă în imagini cu un important rol catehetic”, transmit reprezentanții parohiei.
„Pictura murală a bisericilor ortodoxe urmărește să integreze totul în misterul liturgic în așa fel încât, în afara sfintelor slujbe, tot ceea ce este în biserică este în așteptarea Sfintelor Taine.”
Parohia Ortodoxă Română din Pescara anunță finalizarea celei de a doua faze a picturii în frescă a noii sale biserici. Foto: Parohia Pescara
Cei doi ocrotitori ai Parohiei Pescara sunt Dreptul Simeon și Sf. Prorociță Ana, care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Prunc venit la Templu.
Comunitatea deține în patrimoniu fragmente din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica și din moaștele a doi sfinți locali, Sf. Mc. Felicissimo și Sf. Mc. Victoria, – toate donate de Părintele Episcop Siluan al Italiei.
Parohia Ortodoxă Română din Pescara anunță finalizarea celei de a doua faze a picturii în frescă a noii sale biserici. Foto: Parohia Pescara
Biserica parohiei a fost construită pe un teren concesionat de Primăria Pescara în 2013. Piatra de temelie a fost pusă în 2017, iar Arhidioceza Romano-Catolică de Pescara Penne a donat suma de 50.000 de euro pentru construcția ei.
Parohia Ortodoxă Română din Pescara anunță finalizarea celei de a doua faze a picturii în frescă a noii sale biserici. Foto: Parohia Pescara
Prima liturghie în noua biserică a fost oficiată în octombrie 2018.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 237, Ultimul acces: 2026-08-10 05:30:34