Trei ierarhi au sfințit Paraclisul Mănăstirii Sihăstria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Trei ierarhi au sfințit Paraclisul Mănăstirii Sihăstria

[2023-09-08]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

Paraclisul cu hramurile „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Mănăstirii Sihăstria a fost sfințit vineri de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
În ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, Episcopul Ieronim al Daciei Felix și Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul au oficiat slujba de sfințire și Sfânta Liturghie.
Predica a fost rostită de Preasfințitul Părinte Ieronim.
La acest eveniment, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care prezintă un scurt istoric al lăcașului de cult și amintește că acolo a devenit monah.
„Cu prilejul resfințirii paraclisului, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfășurat aici cu multă osteneală și iubire jertfelnică”.
„În acest paraclis închinat Sfinților Ioachim și Ana, în 6 august 1987 am devenit monah, primind numele Daniel, în vremea stăreției Arhimandritului Victorin Oanele, avându-l naș de călugărie pe râvnitorul sihastru și misionar cu viață sfântă, Arhimandritul Cleopa Ilie”, a spus Preafericirea Sa.
Mesajul a fost citit de PS Paisie Sinaitul și este disponibil integral aici.
Scurt istoric
Paraclisul a fost construit în anii 1946-1947, în timpul păstoririi Patriarhului Nicodim, stareț al Mănăstirii Sihăstria fiind preacuviosul arhimandritul Cleopa Ilie, cu ajutorul credincioșilor din comuna Rădășeni, județul Suceava, drept mulțumire pentru adăpostul primit de aceștia în mănăstire în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către preacuviosul arhimandrit Melchisedec Dumitriu, starețul Mănăstirii Neamț, la 26 octombrie 1947.
Lucrările de înfrumusețare care s-au derulat pe parcursul ultimilor ani au constat, la interior, în restaurarea picturii paraclisului de către restauratorii Sorin Pârvulescu și Florentin Calimoceanu, schimbarea tâmplăriei și restaurarea pardoselii. La exterior s-au realizat consolidarea zidurilor paraclisului, restaurarea fațadelor și alte lucrări de amenajare peisagistică. Lucrările au fost completate cu montarea de policandre noi, realizarea unei noi Sfinte Mese și confecționarea unui mobilier nou. De asemenea, pridvorul paraclisului a fost înfrumusețat cu o pictură nouă, în ulei, realizată de pictorul Valeriu Dolgheriu.
Aceste lucrări s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a starețului Sfintei Mănăstiri Sihăstria, preacuviosul arhimandrit Arsenie Popa, fiind realizate cu ajutorul donatorilor și binefăcătorilor mănăstirii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 263, Ultimul acces: 2026-08-08 16:27:57