Calea Sfinților la Iași: 20.000 de pelerini au participat la procesiunea cu moaștele Sf. Parascheva[2023-10-09]de Ștefana TotorceaCalea Sfinților, tradiționala procesiune organizată cu prilejul hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a adunat duminică seară aproape 20.000 de credincioși, pelerini și ieșeni, pe străzile din centrul orașului. Procesiunea a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Procesiunea cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva de la Iași a fost condusă duminică, 8 octombrie 2023, de ierarhii Moldovei și Bucovinei. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci Monahii, monahii, zeci de clerici în veșminte albe și zeci de mii de credincioși a purtat candele, flori și icoane, urmând racla cu Sf. Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, alături de care a fost purtată și o raclă cu părticele din moaștele a 32 sfinți și din Brâul Maicii Domnului. Traseul procesiunii cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva a străbătut Iașii, cu trei opriri duminică, 8 octombrie 2023. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci Traseul a fost: Catedrala Mitropolitană Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Strada I.C. Brătianu Strada Cuza-Vodă Strada Armeană Biserica Sfântul Sava Strada Costache Negri Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Apoi, de pe pietonal, alaiul a revenit la Catedrala Mitropolitană din Iași. 20000 de pelerini au participat la procesiunea de la Iași cu moaștele Sf. Parascheva duminică, 8 octombrie 2023. Foto: Doxologia.ro / Oana Nechifor Prima oprire s-a făcut în dreptul Capelei Maternității Cuza Vodă din Iași, a doua în fața Bisericii Sfântul Sava, iar a treia oprire în dreptul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Militari cu torțe aprinse s-au alăturat procesiunii de la Iași cu moaștele Sf. Parascheva duminică, 8 octombrie 2023. Foto: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci În jurul orei 20.00, moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate din nou spre închinare. Pelerinii Sfintei Parascheva au ținut în mâini flori, icoane și lumânări aprinse duminică, 8 octombrie 2023. Foto: Doxologia.ro / Oana Nechifor Mulțumire aducem Sfintei Parascheva pentru că ne-a îngăduit și nouă, nevrednicilor, să fim în această seară alături de ea, dimpreună cu pelerinii veniți de aproape și veniți de departe, pentru a așeza pe mânuța Sfintei durerea lor, bucuria lor, oful lor, nădejdea lor. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! , a afirmat la final Părintele Mitropolit Teofan. Miercuri, 11 octombrie, după ora 19:00 la Iași vor fi așezate spre închinare și moaștele Sf. Andrei Criteanul aduse din Insula Creta de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos. Sf. Andrei Criteanul este reprezentant în icoana hramului din acest an de la Iași alături de Sf. Parascheva. Foto: Doxologia.ro / Oana Nechifor Toate evenimentele dedicate hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei sunt transmise LIVE pe rețelele de socializare ale Portalului Doxologia.ro. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 286, Ultimul acces: 2026-08-07 18:53:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1