S-au împlinit 98 de ani de la întronizarea primului patriarh al României[2023-11-01]de Iustin GheorgheÎn urmă cu 98 de ani, în data de 01 noiembrie 1925, Mitropolitul primat Miron Cristea devenea cel dintâi patriarh al României. Patriarhul Miron Cristea s-a născut în 18 iulie 1868, la Toplița, în județul Harghita. Ierarhul a fost Episcop al Caransebeșului timp de 20 de ani. Apoi, din 1920 a fost mitropolit primat până în anul 1925, iar în perioada 1925-1939 Patriarh al României. A fost și membru al regenței în perioada 1927-1930, iar în ultimii doi ani din viață prim ministru al Guvernului României. A fost și un mare filantrop. Printre inițiativele cunoscute se numără crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc. În timpul păstoririi lui au fost edificate multe dintre clădirile Centrului eparhial din București. El este și cel care a pus bazele Institutului Biblic. Primul patriarh al României a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare și a reînființat și ridicat seminarii teologice. În cadrul patriarhatului său au fost construite Palatul Patriarhal și Reședința Patriarhală și a fost restaurată în întregime Catedrala patriarhală. Și-a legat numele de reprezentanța românească de la Ierusalim și a fost în vizită la Locurile Sfinte în 1927. În data de 7 iunie 1919 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Printre realizările de ordin cultural ale Patriarhului Miron se numără și teza sa de doctorat despre Eminescu, lucrare tipărită mai întâi în limba maghiară și tradusă apoi de Mitropolitul Antonie Plămădeală care a descoperit-o și a publicat-o la începutul anilor 80. Primul Patriarh al Bisericii noastre a trecut la cele veșnice pe 6 martie 1939. Mormântul acestuia se află în Catedrala patriarhală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 349, Ultimul acces: 2026-08-09 01:00:12
|
Timp total: 0.04s...
[]:1