PS Paisie Sinaitul: Răul nu este cu adevărat stăpân. Să ne amintim mereu asta! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Paisie Sinaitul: Răul nu este cu adevărat stăpân. Să ne amintim mereu asta!

[2023-10-29]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a slujit duminică la altarul exterior al Catedralei Patriarhale.
La predică, Episcopul vicar patriarhal a subliniat că textul biblic ce relatează Învierea fiicei lui Iair (Luca 8:41-56) reprezintă o lecție.
„În timp ce Iisus mergea cu Iair spre casa acestuia, are loc vindecare, a femei bolnave, iar apoi, vine vestea că fetița lui Iair a murit. Pare sfârșitul, în schimb Hristos îi spune lui Iair: Nu te teme. Crede numai! (Luca 8,50).Continuă să ai credință, deoarece credința este cea care susține rugăciunea”.
„Și de fapt, Iisus o va trezi pe acea fetiță din somnul morții. Însă pentru un anumit timp, Iair a trebuit să meargă în întuneric, numai cu flacăra mică a credinței lui. De aceea, a avea sau a dobândi acest dar de la Dumnezeu, darul de a avea credință, este esențial în momente cheie ale vieții noastre”.
„Hristos Însuși ne spune în Evanghelii că darul credinței mută munții. În fața credinței oamenilor săracilor, a oamenilor bolnavi, necăjiți, Mântuitorul Hristos este mereu milostiv, simte o duioșie specială, în fața credinței acestor oameni, îi ascultă îi vindecă”, a spus Preasfinția Sa.
Ierarhul a îndemnat, în situațiile dificile ale vieții, la nădejde.
„Dacă ne gândim, și rugăciunea pe care Iisus o adresează lui Dumnezeu-Tatăl, în grădina Ghetsimani pare că rămâne neascultată: Părintele meu, dacă este cu putință, îndepărtează de la Mine paharul acesta”(Matei 26, 39). Adică pătimirea și răstignirea pe Cruce”.
„Pare că Dumnezeu Tatăl nu L-a ascultat, iar Fiul a trebuit să bea până la capăt paharul pătimirii. Însă,Vinerea răstignirii nu este capitolul final, pentru că a treia zi, adică Duminica, este Învierea. Răul nu este cu adevărat stăpân, să ne amintim mereu asta!”.
„Să învățăm această răbdare smerită de a aștepta cu credință harul lui Dumnezeu, de a nu ne destabiliza în timpul zilei pătimirii noastre, de a avea mereu nădejdea zilei biruinței, a vindecării și mântuirii, pe care o aduce Hristos Cel înviat, Care a trecut prin pătimire și moarte și ne dăruiește și nouă puterea biruinței din ziua Învierii, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră! Amin!”, a afirmat, în încheiere, Părintele Episcop.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 253, Ultimul acces: 2026-08-06 01:43:48