În Anul omagial 2023, PS Ignatie a sfințit două cămine dedicate îngrijirii vârstnicilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

În Anul omagial 2023, PS Ignatie a sfințit două cămine dedicate îngrijirii vârstnicilor

[2023-11-07]
de Andrei Ursulean

În Anul omagial al pastorației persoanelor în vârstă, Asociația „Filantropia Ortodoxă”, a Episcopiei Hușilor, a inaugurat două cămine de bătrâni în comunele Botești și Vutcani. Slujba de sfințire a celor două așezăminte a fost oficiată luni de către Preasfințitul Părinte Ignatie.
Beneficiarii vor dispune de săli de tratament, supraveghere specializată, transport către unitățile medicale, kinetoterapie, precum și de consiliere spirituală și psihologică. De asemenea, centrele pun la dispoziție săli de socializare, izolator și zonă de servit masa.
Centrul pentru vârstnici din comuna Botești a demarat și serviciul „masa pe roți”, prin care 40 de vârstnici din comună vor beneficia zilnic de o masă caldă.
„Fiecare dintre noi ne dăm seama cât de mult contează acest lucru. Unii dintre bătrâni sunt singuri, părăsiți, și, venind în aceste cămine, ei își regăsesc vigoarea sufletească, pe care o pot pierde atunci când sunt singuri, în suferință, și trăiesc sentimentul abandonului”, a precizat PS Ignatie.
Centrele au fost înființate „din dorința de a aduce o schimbare în viața unor persoane care au nevoie de iubire, sprijin și multă atenție”, a declarat preotul Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă”.
Referitor la necesitatea pastorației persoanelor vârstnice, Episcopul Hușilor a amintit de valoarea pe care aceștia o au în viața fiecărei comunități.
„Dacă ne aplecăm asupra textelor Sfintei Scripturi și asupra textelor patristice, care ne vorbesc despre ce înseamnă a fi bătrân, vom sesiza faptul că bătrânețea nu înseamnă atât acumularea unui anumit număr de ani, cât înseamnă, în primul rând, acumularea unei înțelepciuni”.
Înțelepciunea vârstnicilor se remarcă prin trei calități
„În primul rând, bătrânii noștri sunt extrem de răbdători. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nepoții împărtășesc o dragoste aparte față de bunicii lor”, a spus Episcopul Hușilor.
„A doua calitate este reprezentată de o anumită formă de interiorizare, pe care o trăiesc cei în vârstă. Cineva spunea că frumusețea bătrânilor nu o mai vedem pe chipul lor, pentru că este ascunsă în inima lor”.
„A treia calitate este umorul persoanelor în vârstă, care se detașează de tot ceea ce înseamnă viața, în greul ei, în ceea ce este mai crud și mai aspru de îndurat, privind-o cu foarte multă destindere”, a adăugat ierarhul.
Centrele au fost puse sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, respectiv a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 258, Ultimul acces: 2026-08-08 07:14:48