Procesiune de seară cu moaștele Sfântului Dionisie, într-un sat din Sudul Basarabiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Procesiune de seară cu moaștele Sfântului Dionisie, într-un sat din Sudul Basarabiei

[2023-11-08]
de Alexandru Boboc

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat marți la procesiunea organizată de parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Slobozia Mare, Cahul.
Preasfinția Sa a adus racla cu un fragment din moaștele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe, care a fost purtată în procesiune de membrii comunității din localitatea basarabeană.
După procesiune a fost oficiată slujba vecerniei, litia și acatistul Sfântului Ierarh Dionisie, ocrotitorul Episcopiei Basarabiei de Sud.
Preasfinția Sa le-a vorbit pelerinilor despre Sfinții Arhangheli și ierarhia îngereasca, dar și despre însemnătatea procesiunii ca mod de mărturisire a credinței și chemare a milei și harului dumnezeiesc.
Episcopul Basarabiei a evidențiat viața virtuoasă a Sfântului Dionisie Erhan și importanța cinstirii Sfintelor moaște.
Preotul paroh Ion Herta a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru bucuria făcută comunității prin prezența sa la slujba privegherii și a aducerii spre închinarea a raclei cu Moaștele Sfântului Ierarh Dionisie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 260, Ultimul acces: 2026-08-12 04:25:46