București: Cea mai veche cămașă populară din țară va fi expusă la Art Safari, exemplarul datează din 1795[2023-11-28]de Andrei UrsuleanCea mai veche ie din România va fi expusă pentru prima dată publicului larg la galeria de artă Art Safari din București. Organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, expoziția va avea loc în perioada 30 noiembrie 3 decembrie. Exemplarul, ce datează din 1795, face parte din colecția Mostre a Muzeului Național al Țăranului Român (MȚR), fiind constituită din bunuri de patrimoniu cu valoare artistică și documentară. Cămașa, proaspăt restaurată, a fost achiziționată de Alexandru Tzigara-Samurcaș, fost director al Muzeului de Artă Națională Carol I și fondator al MȚR , din localitate Brețcu, Trei Scaune. Atestările documentare și de teren confirmă faptul că exemplarul a fost confecționat la finalul secolului 18, stilul de execuție fiind specific zonei. Datele fiind consemnate pe o mică etichetă cusută la gulerul piesei. De asemenea, evenimentul Art Safari va organiza de 1 decembrie tururi de noapte speciale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 256, Ultimul acces: 2026-08-14 15:54:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1