Buzău: Coruri din Bulgaria, Republica Moldova și România au concertat la aniversarea de 50 de ani a Coralei Lyra[2023-11-28]de Alexandru BobocCoruri din Bulgaria, Republica Moldova și România au concertat sâmbătă la în sala de spectacole a Teatrului George Ciprian din Buzău cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Asociația Culturală Corul Lyra. La concertul aniversar au urcat pe scenă Corul de Copii Happy Kids din Buzău, dirijat de dna prof. Oana Dobre; Corul Rodni Zvutsi din Shumen, Bulgaria, condus de dna Milka Danailova; Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău, dirijată de pr. prof. Gianin-Cristian Oprea; Corala Pastorala din Focșani, condusă de prof. Dumitru Săndulachi; Corul Astra din Brașov, dirijat de prof. dr. Ioan Oarcea; Corul Orantis din Soroca, Republica Moldova, dirijat de dna Veronica Chitan. Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a participat la concert și a acordat Profesorului Ștefan Stănescu insigna pectorală a Ordinului Sfântul Mucenic Sava de la Buzău pentru mireni și o icoană cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, în semn de prețuire pentru jertfelnicia sa în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor prin muzică. Corul Lyra a fost înființat în anul 1973 de Profesorul Ștefan Stănescu. Fondatorul corului s-a născut în data de 14 octombrie 1938, într-o familie preoțească, a absolvit Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău, Institutul Teologic de Grad Universitar din București, Școala Populară de Arte și Conservatorul. Profesorul Ștefan Stănescu a predat muzică mai multor generații de elevi ai Colegiului Pedagogic Spiru C. Haret și ai Seminarului Teologic buzoian. Mulți dintre ucenicii săi au fost cooptați, de-a lungul anilor, în cadrul formației corale care a reprezentat cultura buzoiană și națională, prin participarea la numeroase festivaluri și concursuri de profil din țară și din Europa, precizează Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 269, Ultimul acces: 2026-08-12 15:49:15
|
Timp total: 0.05s...
[]:1