Nu sunteți singuri: Soțiile și copiii preoților tineri trecuți la Domnul au primit daruri de la Arhiepiscopul Ioachim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Nu sunteți singuri: Soțiile și copiii preoților tineri trecuți la Domnul au primit daruri de la Arhiepiscopul Ioachim

[2023-12-12]
de Andrei Ursulean

Pentru al cincilea an consecutiv, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oferit daruri familiilor preoților tineri trecuți la Domnul din Eparhie.
Întâlnirea din acest an a avut loc sâmbătă, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău, și a început cu slujba parastasului oficiată de Înaltpreasfinția Sa.
„Aș vrea să știți că nu sunteți singuri atâta vreme cât nouă ne dă Dumnezeu putere să mai avem responsabilități în ordinea umană și în Biserica Sa! Vă mulțumim că ați venit și ați primit dragostea noastră, pe care vă rugăm să o priviți ca o cărămidă la edificiul creșterii familiei voastre”, a spus ierarhul.
Cu această ocazie, una dintre preotese a zis c㠄pentru noi a fost o binecuvântare, a fost mângâiere să primim aceste rugăciuni pentru părinții noștri! Simțim din plin comuniunea rugăciunii, sprijinul preacucernicilor părinți, cât și multa binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, pentru care vă mulțumim cu multă dragoste și recunoștință!”.
Evenimentul a continuat cu un scurt concert de colinde susținut de corul de copii al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 251, Ultimul acces: 2026-08-12 10:52:20