Comunitatea românească din Rochefort are o nouă biserică: Lăcașul de cult a fost binecuvântat de PS Marc Nemțeanul[2023-12-19]de Alexandru BobocEpiscopul vicar Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Ortodoxe române a Europei Occidentale a binecuvântat duminică lucrările realizate la noul lăcaș de cult al parohiei Sfântul Gheorghe și Sfântul Eutropie din Rochefort, Franța. Clădirea închiriată este o capelă dezafectată în urmă cu 60 de ani care a aparținut unei congregații catolice. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul a oficiat duminică prima Sfântă Liturghie în lăcașul de cult al comunității românești. În acest demers de însușire a bisericii au fost eforturi multe pentru fiecare dintre voi, au fost multe îndoieli, îngrijorări și multe riscuri, dar părintele Paul și doamna preoteasă și-au asumat aceste riscuri pentru a forma comunitatea din care faceți parte. Aici este sufletul vostru și împreună i-ați adus lui Hristos, Biserică sfințită, a spus Preasfinția Sa în predica de la Sfânta Liturghie, conform Trinitas TV. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a rânduit aceste lucruri în ciuda speranței noastre și a posibilităților noastre. Vom continua prima etapă a șantierului, de restaurare a acestei biserici și vom trece la următoarele, printre care se află aducerea unui iconostas care este deja în lucru, a declarat Preotul Paul pentru sursa citată. Biserica a fost închiriată anul trecut de la autoritățile locale din Rochefort pe o perioadă de 99 de ani. Corul Bisericii Sfântul Iosif și Sfântul Ioan de San Francisco din Bordeaux a susținut un concert de colinde la finalul slujbei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 254, Ultimul acces: 2026-08-11 13:32:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1