Arhiepiscopul Dunării de Jos în Pastorala de Crăciun: Adevăratul sens al Nașterii Domnului este renașterea spirituală[2023-12-20]de Alexandru BobocAcesta este adevăratul sens al Nașterii Domnului: renașterea spirituală și în chip real revenirea la o viață asemănătoare cu a pruncilor nevinovați, curați la inimă, plini de voioșie în manifestările lor comunitare, spontane și iubitoare, fără condiționări trecătoare, a notat Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos în Pastorala de Crăciun. Ei iubesc sincer și dezinteresat pe mama și pe tata, pe bunicul și pe bunica, pe dascăli, pe preot și pe toți oamenii pe care îi întâlnesc. De aceea, pentru că au atitudinea Fiului lui Dumnezeu, Pruncul de la Betleem, sunt cei mai credibili martori ai bucuriei Nașterii Domnului pentru noi toți, a explicat Arhiepiscopul Dunării de Jos. Doar în această realitate, a vieții trăite cu puritate de copil, vegheată atent de părinți și de educatori, înțelegem de ce Domnul, prin întrupare, ne-a îndemnat să-i luăm pe copii ca modele în viața noastră mult prea afundată în griji, în preocupări solitare și în atitudini adesea neprietenoase față de semeni, orientate mai mult spre bucuriile efemere, prea costisitoare, prea zgomotoase și uneori prea artificiale, fără duh pașnic, fratern, comunitar și filantropic. IPS Casian a subliniat că acesta este înțelesul real al sărbătorii Crăciunului, pe care l-am moștenit din moși strămoși, de la Dunăre și Carpați, așezat delicat în imensa câmpie a sufletului românesc generos! Nu întâmplător, chiar copiilor, la noi, la români, de secole bune, le-a revenit menirea sfântă de a ne vesti Nașterea Domnului, pe cea mai sensibilă coardă a bucuriei, colindul. Ei, când ne aduc vestea Nașterii Domnului prin colindul sfânt și bun, sunt și mesagerii îngerilor, dar și ai magilor și ai păstorilor. Ei actualizează în sufletele noastre Evanghelia, cu înțelesurile ei suave care, accesibilă celor mici și celor mari, la sat și la oraș, ne adună într o unică Liturghie. Așa a devenit poporul nostru primitor de Dumnezeu, în suflete, în inimi, în case și în toate manifestările sale comunitare, păstrate înțelept în datini, în obiceiuri și în tradiții, la sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului! a explicat Arhiepiscopul Casian. Pastorala de Crăciun a Înaltpreasfințitului Părinte Casian poate fi lecturată complet aici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 284, Ultimul acces: 2026-08-14 17:30:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1