Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile - A DOUA ZI

[2006-01-19]

Să construim unitatea între creştini cu Isus în mijlocul nostru - un ecumenism ancorat în cotidian

Dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să vă spălaţi picioarele unii altora (In 13,14).

LECTURA I

Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul.

Citire din cartea Deuteronomului 30,15-20

Moise a vorbit poporului spunând: 15 "Iată, îţi pun astăzi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul: 16 Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău să umbli pe căile lui şi să păzeşti poruncile lui, legile şi rânduielile lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. 17 Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi, lăsându-te amăgit, te vei închina altor zei şi le vei sluji, 18 vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. 19 Iau azi cerul şi pământul ca martori că am pus înaintea voastră viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege, aşadar, viaţa, ca să trăieşti tu şi seminţia ta. 20 Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul lui şi să te alipeşti de el, căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ a făgăduit-o părinţilor tăi, lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob, că le-o va da".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 132,1-2.3
R.: Ne uneşte în bucurie iubirea faţă de Domnul.
1 Iată cât de bine şi cât de frumos este
ca fraţii să locuiască împreună!
2 Este ca uleiul parfumat pe cap,
care coboară pe barbă, pe barba lui Aron,
care se prelinge pe marginea veşmintelor sale. R.

3 Este ca roua Hermonului,
care curge pe munţii Sionului.
Pentru că acolo Domnul a dat binecuvântarea
şi viaţa pentru totdeauna. R.

LECTURA A II-A

Unul şi acelaşi Duh dă fiecăruia darurile sale, după cum vrea el.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,4-31

Fraţilor, 4 darurile harului sunt diferite, dar totdeauna este acelaşi Duh. 5 Slujirile în Biserică sunt felurite, dar mereu este acelaşi Domn. 6 Şi lucrările sunt variate, dar pretutindeni este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. 7 Fiecare primeşte darul de a-l arăta pe Duhul spre binele tuturor. 8 Unuia Duhul îi dă darul de a comunica înţelepciunea, altuia acelaşi Duh îi dă harul de a împărtăşi cunoaşterea; 9 unul primeşte de la acelaşi Duh tăria credinţei, altul de la acelaşi Duh primeşte puterea de a vindeca, 10 altul are puterea de a face minuni; unul are darul profeţiei, altul ştie să recunoască ceea ce vine de la Duhul; unul primeşte darul de a spune tot felul de cuvinte pline de mister, altul primeşte darul de a le explica. 11 Însă în toate acestea cel care lucrează este unul şi acelaşi Duh: el dă fiecăruia darurile sale deosebite, după cum vrea el. 12 Să facem o comparaţie: trupul nostru formează un tot, deşi are multe mădulare, iar toate mădularele, deşi sunt multe, nu formează decât un singur trup. Tot aşa şi Cristos. 13 Toţi, iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să formăm un singur trup, şi acelaşi Duh a potolit setea tuturor. 14 Trupul omului este alcătuit din mai multe mădulare, nu din unul singur. 15 Chiar dacă ar spune piciorul: "Eu nu sunt mână, deci nu fac parte din trup", nu înseamnă că nu face parte din trup. 16 Chiar dacă ar spune urechea: "Eu nu sunt ochi, deci nu fac parte din trup", nu înseamnă că nu face parte din trup. 17 Dacă trupul n-ar avea decât ochi, cum ar putea auzi? Dacă n-ar avea decât urechi, cum ar putea simţi mirosul? 18 Dumnezeu însă a orânduit diferitele mădulare ale trupului după ordinea stabilită de el. 19 Un singur mădular nu poate forma un trup; 20 pentru a avea un trup e nevoie de mai multe mădulare. 21 Ochiul deci nu poate spune mâinii: "Eu n-am nevoie de tine"; capul nu poate spune picioarelor: "N-am nevoie de voi". 22 Dimpotrivă, acele părţi ale trupului care ar părea mai delicate sunt de mai mare trebuinţă, 23 iar pe cele pe care le considerăm mai puţin nobile le tratăm cu mai mult respect, iar pe cele mai puţin decente le tratăm mult mai cuviincios; 24 grijă pe care nu trebuie s-o avem faţă de cele decente. Însă Dumnezeu astfel a alcătuit trupul, încât a dat mai multă cinste acelor mădulare de care avea mai mare nevoie. 25 El a voit să nu fie dezbinare în trup, ci diferitele mădulare să aibă toate grijă unele de altele. 26 Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el, dacă unui mădular i se acordă cinste, toate se bucură împreună cu el. 27 Or, voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte este un mădular al acestui trup. 28 Printre cei pe care Dumnezeu i-a orânduit astfel în Biserică sunt în primul rând apostolii, în al doilea rând profeţii, în al treilea rând cei care au misiunea de a-i învăţa pe alţii, apoi cei care săvârşesc minuni, cei care au darul de a vindeca, cei care au misiunea de a-i ajuta pe fraţii lor sau de a-i conduce, cei care spun cuvinte pline de mister. 29 Desigur, nu toţi sunt apostoli, nu toţi sunt profeţi, nu toţi au misiunea de a-i învăţa pe alţii, nu toţi au darul de a săvârşi minuni, 30 de a vindeca, de a spune cuvinte pline de mister şi de a le explica. Râvniţi la darurile cele mai bune, şi eu vă voi arăta o cale care le întrece pe toate.

Cuvântul Domnului

EVANGHELIA

I-a iubit până la sfârşit.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,1-15

1 Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că a sosit ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit. 2 În timpul Cinei, diavolul îi pusese deja în gând lui Iuda, fiul lui Simon Iscariot, ca să-l vândă. 3 Isus, ştiind că Tatăl i-a dat lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu merge, 4 s-a sculat de la masă, şi-a dezbrăcat haina şi a luat un ştergar şi s-a încins cu el. 5 După aceea, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 Astfel a ajuns la Simon Petru. Acesta i-a zis: "Doamne, tu să-mi speli mie picioarele?" 7 Isus i-a răspuns: "Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege mai târziu". 8 Petru i-a zis: "Nu-mi vei spăla picioarele în veci!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu le voi spăla, nu vei avea parte cu mine". 9 Simon Petru i-a zis: "Doamne, în cazul acesta, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul". 10 Isus i-a spus: "Cel care a făcut baie, n-are nevoie să fie spălat, căci este curat tot. Voi sunteţi curaţi, însă nu toţi". 11 Căci îl ştia pe cel care avea să-l vândă; de aceea a zis: "Nu toţi sunt curaţi". 12 După ce le-a spălat picioarele şi-a luat haina, s-a aşezat iar la masă şi le-a spus: "Înţelegeţi ce am făcut eu? 13 Voi mă numiţi pe mine: Învăţător şi Domn, şi bine ziceţi, căci sunt. 14 Deci dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 V-am dat un exemplu ca şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă".

Cuvântul Domnului

Comentariu

După cum ne arată psalmistul, unitatea este un lucru care atrage. Având în vedere prezenţa lui Cristos printre noi, toţi creştinii au datoria de a face în aşa fel încât realităţile din comunităţile lor să fie cât mai conformă cu spiritul Evangheliei.

În seara dinainte de a muri, pe când spăla picioarele ucenicilor săi, Isus ne-a arătat modelul concret al comportamentului creştinului faţă de aproapele lui. În 1Cor 12, sfântul Paul adaugă, la necesitatea de a avea grijă de aproapele nostru, şi faptul că în Duhul Sfânt fiecare este diferit, deşi aparţine aceluiaşi trup. Cuvântul lui Dumnezeu ne invită să-l slujim pe aproapele nostru din Biserică, deoarece este misiunea noastră de a-l ajuta pe acesta să crească pentru binele omenirii.

Participarea la viaţa Sfintei Treimi nu constă doar în afirmarea unui act de credinţă, ci ne invită să ne angajăm, în viaţa de zi cu zi, la o viaţă ecumenică, pentru ca Biserica să reflecte cât mai mult comuniunea în Sfânta Treime. În Dumnezeu unul, pe care-l mărturisim împreună cu ceilalţi fraţi din religiile monoteiste, dragostea împărtăşită între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu este oare un model de urmat pentru fiecare dintre noi? A merge împreună cu Cristos presupune, aşadar, existenţa implicării şi a grijii între membrii Bisericii, deoarece lucrurile bune care se fac de unul singur, izolat, nu au valoarea celor realizate împreună, fie ele şi acţiuni modeste.

A spăla picioarele aproapelui nu este un simplu gest, ci şi o deschidere a inimii, în spiritul credinţei în Isus, care ne invită să slujim Biserica, ale cărei pietre vii şi constructori dorim să fim.

Rugăciune

Părinte veşnic, uniţi în numele Fiului tău, Domnul nostru Isus Cristos, şi în prezenţa Duhului tău care ne alină, ne angajăm să construim comunitatea creştină cu o inimă şi un entuziasm reînnoite de focul iubirii tale.

Ajută-ne să trăim, împreună cu cei cu care convieţuim, un ecumenism de fiecare zi, după imaginea Fiului tău, care a spălat picioarele ucenicilor săi, pentru a-i face să intre împreună în viaţa nouă a prezenţei sale. Amin.

--------------------------------------------------------------------------------

Textul biblic pentru "Rugăciunea pentru unitatea creştinilor" 2006

Matei 18,18-20
18 Vă spun adevărul: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. 19 Din nou vă spun: dacă doi dintre voi, pe acest pământ, se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor.

Introducere la temă

"Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor" (Mt 18,20).

Ceea ce ne uneşte este mai puternic decât ceea ce ne desparte - aceasta este marea descoperire care stă la baza mişcării ecumenice. Elementul cel mai important al unităţii noastre este prezenţa lui Cristos înviat, care a promis discipolilor săi că va fi cu ei până la sfârşitul timpurilor. La sfârşitul Evangheliei după sfântului Matei Isus face această promisiune discipolilor, imediat după ce le-a spus să meargă în lume pentru a alege alţi discipoli din toate naţiunile pe care să-i boteze în numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt (cf. Mt 28,19-20). Era pe deplin conştient de dificultăţile de toate felurile pe care le vor întâmpina aceştia şi nu dorea să-i lase orfani în misiunea lor (cf. In 14). Isus le promite discipolilor că va rămâne cu ei. Isus este "Emanuel", adică "Dumnezeu este cu noi" (Mt 1,23).

Evangheliile ne vorbesc despre diferitele moduri în care Isus, Domnul înviat, este prezent printre noi: când se mărturiseşte şi se trăieşte cuvântul lui şi când se oferă Euharistia sub forma pâinii şi a vinului în amintirea lui; îl mai găsim în copiii mici, în cei flămânzi, în cei ţinuţi prizonieri, în cei pe care lumea îi dispreţuieşte; îl găsim în aproapele nostru; este printre aceia care îl urmează în misiunea şi ministeriul său în lume. În acest context a făcut Isus promisiunea pe care am ales-o ca temă pentru Săptămâna de rugăciune pentru acest an: "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor" (Mt 18,20).

Evanghelistul Matei plasează această promisiune în contextul învăţăturii lui Isus: cum să organizeze comunitatea eclezială pentru ca aceasta să aibă grijă de cei lipsiţi, cum poate Biserica să-i ajute pe cei aflaţi departe de ea, ce greşeli pot fi iertate. Capitolul 18 din Evanghelia după sfântul Matei conţine texte importante legate de judecată. Aceste texte sunt ca nişte panouri de semnalizare destinate comunităţii creştinilor, arătându-le ce anume le lipseşte din responsabilitatea lor de discipoli. Alte texte aduc o nuanţă nouă, subliniind grija lui Dumnezeu faţă de orice persoană şi lansând către comunităţi apelul la iertarea de nenumărate ori a aproapelui, ca imagine a capacităţii infinite de reconciliere care există în Dumnezeu. În acest capitol primii creştini găsesc instrucţiuni lăsate de Isus: modalitatea de constituire a comunităţii nu-i poate lăsa indiferenţi. Comunitatea care se reuneşte în jurul persoanei şi a cuvântului lui Isus trebuie să facă tot posibilul pentru a trăi în armonie. În acest context Domnul îşi invită discipolii să aibă încredere în puterea rugăciunii, dar şi în prezenţa sa permanentă în mijlocul comunităţii care se reuneşte în numele lui.

În timpul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi în rugăciunile noastre pentru unitate de pe tot parcursul anului, suntem invitaţi să devenim profund conştienţi de faptul că unitatea este un har şi că trebuie să invocăm fără încetare acest dar. Când ne străduim să promovăm unitatea în comunităţile noastre precum şi unitatea tuturor creştinilor, ştim cât este de important să ne reunim în spirit ecumenic în numele lui Isus. De fiecare dată când ne adunăm în rugăciune suntem invitaţi să ne punem încrederea în puterea rugăciunii oferită prin prezenţa lui Isus care le-a promis discipolilor: "Din nou vă spun: dacă doi dintre voi, pe acest pământ, se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl meu care este în ceruri" (Mt 18,19). Ceea ce contează cel mai mult nu este faptul că sunt mai multe voci care se roagă, ci faptul că aceste voci se reunesc în rugăciune. Vocea tainică, ce vorbeşte în inima tuturor celor care se roagă, se amplifică atunci când ne unim în numele lui Cristos. Să ne amintim, în rugăciune, şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru progresele realizate în ultimele decenii pe drumul unităţii: Isus Cristos a fost prezent între noi prin puterea Duhului Sfânt şi s-a rugat Tatălui alături de noi.

Promisiunea lui Isus că va fi prezent printre noi nu se limitează doar la comuniunea realizată în timpul jertfei liturgice. Datorită faptului că dragostea lui Dumnezeu în trei persoane s-a întrupat în Isus Cristos noi trăim acum o viaţă de comuniune în Cristos, cu rădăcini adânci în Sfânta Treime. Prin prezenţa Duhului Sfânt, Domnul înviat doreşte să rămână cu noi în toate timpurile şi pretutindeni, împărtăşind preocupările noastre, dându-ne sfaturi, mergând alături de noi, vizitându-ne la noi acasă şi la serviciu, trăind bucuria alături de noi prin prezenţa sa, conducându-ne astfel către inima Tatălui. El doreşte ca noi să simţim prezenţa lui Dumnezeu, dragostea şi puterea lui. Doreşte să fie printre noi pentru a da el însuşi mărturie, prin noi, de dragostea şi de prezenţa lui în tot ceea ce facem noi la muncă, la şcoală şi acolo unde trăim.

Este bine să ne amintim că, pe parcursul istoriei creştine, s-au comis multe fapte rele " în numele lui Isus", lucruri care nu au nimic în comun cu învăţătura lui Cristos şi cu exemplul dat de el prin viaţa şi moartea lui. Comportamentul nostru personal şi cel la nivel de comunităţi ne oferă multe motive de a porni pe drumul căinţei.

Citim, pe bună dreptate, din Evanghelia după sfântul Matei (18,20), unde e vorba despre întâietatea pe care o are porunca iubirii faţă de aproapele, pentru a înţelege ce se spune în Evanghelia după sfântul Ioan: "Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi" (In 15,12) şi "Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35).

Prezenţa lui Isus, acolo unde doi sau trei se adună în numele lui, este strâns legată de dragostea celor doi sau trei care se adună, unul pentru celălalt.

A ne reuni în numele lui Isus înseamnă a participa la dragostea pe care el ne-a adus-o pe pământ. Această dragoste nu se poate reduce la filantropie, solidaritate sau bunăvoinţă; merge mult mai departe decât prietenia şi afecţiunea. Este dragostea care se dăruieşte pe deplin, care acceptă suferinţa, care "iartă toate, ... le crede pe toate, ... nădăjduieşte toate, ... îndură toate" (1Cor 13,7). Este dragostea care necesită prudenţă şi răbdare când discernem prezenţa lui Dumnezeu şi direcţia spre care ne îndrumă el.

Pentru a putea fi cât mai receptivi la prezenţa lui Isus în mijlocul lor creştinii trebuie să înveţe să trăiască împreună un "ecumenism cotidian", care însoţeşte căutarea lor teologică a unităţii. Aceasta înseamnă a fi deschişi şi a ne lăsa îmbogăţiţi de tradiţiile spirituale, de bogăţiile şi obiceiurile celuilalt, angajându-ne împreună, concret, la construirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Aceasta se poate traduce şi prin promovarea unei culturi de interdependenţă, încercând să învăţăm împreună să observăm aspectele pozitive ale specificului fiecărei comunităţi etnice şi ecleziale şi ale istoriei, care îi pot diviza pe creştini atât de uşor. Dacă devenim conştienţi de tot ceea ce avem în comun putem aborda cu o mai mare eficienţă ceea ce ne mai desparte. Ecumenismul trăit cu adevărat presupune, ori de câte ori este posibil, rugăciunea comună, misiunea comună şi mărturia comună, participând împreună şi din ce în ce mai mult la viaţa în Duhul Sfânt. Aceasta mai presupune şi împărtăşirea cu ceilalţi a aspectelor obişnuite ale vieţii, pentru a ne putea recunoaşte mereu ca fraţi şi surori atunci când îi mulţumim lui Dumnezeu pentru numeroasele progrese înregistrate pe parcursul celor câteva decenii pe drumul unităţii. Isus Cristos a fost prezent printre noi prin puterea Duhului Sfânt şi s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu noi.

Textele biblice propuse şi comentariile pentru cele opt zile au ca scop stimularea reflecţiei pe termen lung asupra invitaţiei pe care Isus le-a făcut-o discipolilor de a se reuni în numele lui. În prima zi meditaţia dezvoltă ideea că, deoarece creştinii îi aparţin lui Cristos, aparţinem şi noi unii altora şi suntem uniţi într-o comuniune care se arată deja prin faptul că toţi creştinii recunosc Botezul. În a doua zi ni se oferă o meditaţie asupra importanţei umilinţei în slujire (exemplul care ni se dă aici este acela al invitaţiei pe care Isus o face discipolilor de a-şi spăla picioarele unii altora) ca mijloc de construire a unităţii Bisericii. Cea de-a treia zi se concentrează asupra importanţei rugăciunii în comun, sugerându-ne astfel că atunci când Isus se ruga pentru unitatea discipolilor săi, este posibil să fi făcut acest lucru deoarece aceştia nu erau încă uniţi în numele lui. Prezenţa lui Isus printre noi ne uneşte cu el şi ne uneşte pe unii cu ceilalţi. Tema celei de-a patra zi este aceea a purificării memoriei şi a iertării oferite şi primite, element esenţial al redescoperirii şi al reafirmării unităţii noastre în Cristos.

Cea de-a cincea zi descrie prezenţa lui Dumnezeu ca sursă de pace şi stabilitate, de curaj şi putere, care ne încurajează ca, la rândul nostru, să căutăm modalităţi de a obţine pacea. Tema celei de-a şasea zi ne permite să reflectăm asupra celor două mişcări ce compun această misiune: adunarea şi faptul de a fi trimis. Aceste două componente au ca scop realizarea voinţei Tatălui, aceea de a-l încuraja pe cel slab şi de a anunţa că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Cea de-a şaptea zi ne invită să-l primim atât pe aproapele nostru cât şi pe străin, acceptând diferenţele dintre ei, şi să recunoaştem că prezenţa lui Cristos în fiinţa lor determină angajarea noastră în realizarea misiunii ecumenice. Meditaţia celei de-a opta zi are ca subiect speranţa de la sfârşitul pelerinajului nostru, care ne conduce la speranţa prezenţei depline a lui Cristos. Pe tot parcursul drumului suntem îndemnaţi să descoperim că toţi ceilalţi creştini nu sunt străini, ci tovarăşi de drum, şi să aşteptăm împreună ziua în care vom fi, unii lângă ceilalţi, în prezenţa lui Cristos.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1972, Ultimul acces: 2026-07-28 17:01:17

Timp total: 0.04s...

[]:1