Lansare de carte a artistei Sofia Vicoveanca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lansare de carte a artistei Sofia Vicoveanca

[2010-03-08]
La Sfânta Liturghie, prezidată de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, au participat numeroși preoți, credincioși și pelerini, aflăm de pe Ercis.ro. Alături de aceștia, au fost prezenți elevii și profesorii liceului. Prin citirea lecturilor, prin rugăciuni, prin cântecele intonate de corul liceului și mai ales prin primirea Sfintei Împărtășanii, elevii au ținut să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite prin mijlocirea Fericitului Ieremia. A urmat manifestarea intitulată 'Moldovă, plai de cânt și rugă' la care s-au reunit toți factorii educației: familia, reprezentată de părinți și copii, școala, reprezentată de directorii de licee și școli generale, de profesori și elevi, Biserica, reprezentată de pr. decan Iosif Păuleț, alți preoți din parohiile Diecezei de Iași și Frații Capucini, dar și comunitatea locală, reprezentată de ing. Emil Lemnaru, primarul Municipiului Onești.
Vorbindu-se de educație, s-a evidențiat rolul pe care îl au valorile spirituale tradiționale ale neamului nostru, necesitatea educării prin valori și pentru valori a elevilor liceului, în general a tinerei generații, nevoia de modele demne de urmat. Tocmai pentru a sublinia acest lucru, în mijlocul participanților s-a aflat, pentru a sărbători 50 de ani de activitate, pentru a încânta audiența cu vocea inconfundabilă și pentru a lansa două volume, 'doamna cântecului românesc', Sofia Vicoveanca. Volumele poartă titlurile 'Taine în adânc păstrate' și 'Cu inima-n palmă'. Programul susținut de marea artistă a cântecului popular moldovenesc a oferit elevilor liceului, dar și oaspeților prezenți, un model demn de urmat prin profesionalism, dragoste pentru folclor, simplitate, modestie, rafinament, deschidere, delicatețe. Versurile recitate cu multă dăruire au pătruns în sufletele celor prezenți, iar cântecele populare, riguros selectate, au avut câte un mesaj bine subliniat de către aceasta.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1221, Ultimul acces: 2026-08-08 05:15:53