Sfântul Iosif, maestru exemplar de slujire și ascultare[2010-03-20]În predica sa, Episcopul a scos în evidență personalitatea Sfântului Iosif, care rămâne mereu un sfânt actual și modern. Om al credinței, Iosif ne arată perimetrul vieții interioare și ne dă un exemplu de slujire. A vorbit prin exemplu, și nu prin cuvinte. Tăcut, a știut să-i slujească pe Isus și pe Maria în umilință și dăruire. PS Gherghel a mai subliniat faptul că Sfântul Iosif ne invită pe toți lângă Isus și veghează la creșterea și dezvoltarea noastră așa cum a făcut și cu Fiul lui Dumnezeu. În cadrul omiliei, a mai fost amintit și mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, adresat preoților și seminariștilor cu ocazia Anului Preoției: Exemplul sfântului Iosif, 'maestru exemplar de slujire și ascultare', să constituie pentru toți o încurajare în drumul spre preoție, deoarece, mărturia unui preot fidel este o adevărată colaborare în vederea construirii împărăției lui Dumnezeu.Cuvântul de învățătură a continuat apoi cu accentuarea rolului seminarului în formarea viitorului preot, seminar, care nu este atât un loc, cât mai ales un timp extraordinar de prețios din viața unui candidat la preoție; un timp în care seminaristul este ajutat de către cei care îl iubesc asemenea modului în care Isus a fost îngrijit de către Maria și Iosif. Un timp, după expirarea căruia, ceilalți să poată spune despre noul slujitor al lui Dumnezeu, cuvintele pe care le întâlnim în Evanghelie: Bine, servitor bun și credincios! Ai folosit bine puținul care ți-a fost încredințat, mult îți voi încredința de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău! PS Gherghel și-a încheiat cuvântul de învățătură cu 'Ite ad Joseph', adresat tuturor celor prezenți. La finalul celebrării, PS Petru Gherghel a transmis și din partea Episcopului Aurel Percă, auxiliar de Iași, a IPS Ioan Robu, Arhiepiscop de București, a PS Cornel Damian, auxiliar de București și a PS Anton Coșa de Chișinău, un cuvânt de felicitare pentru toți profesorii și studenții Institutului, precum și pentru surorile care își desfășoară activitatea aici. (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1078, Ultimul acces: 2026-08-06 13:04:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1