Celebrarea Patimii Domnului la Catedrala Sf. Iosif[2010-04-03]Înainte de adorația Crucii, cei prezenți au ascultat Liturgia Cuvântului, lecturile din Cartea profetului Isaia și Scrisoarea către Evrei, iar la sfârșit au meditat suferințele lui Isus Cristos ascultând cântarea Patimii după Sfântul evanghelist Ioan. Pentru toate acestea pregătirea s-a făcut prin îngenunchierea credincioșilor și prosternarea cu fața la pământ a Episcopilor și a preoților, gest de profundă umilință. Astfel cu toții au continuat păstrarea atmosferei de rugăciune și de meditație care caracterizează această zi de post și abstinență, ziua în care s-a jertfit Cristos și a luat naștere Biserica din coasta lui țintuit pe cruce. Omilia IPS Ioan a dorit să fie o conștientizare a celor prezenți a realității jertfei lui Isus Cristos. Jertfa lui Cristos nu este numai cea de pe cruce; Isus Cristos și-a dăruit viața mai întâi în Euharistie, apoi și-a dăruit-o în moarte pe cruce, a subliniat Păstorul Arhidiecezei.'Între celebrarea de ieri, de aseară și cea de astăzi există o legătură foarte strânsă, inseparabilă. La Cina de Taină Isus a anticipat moartea sa. Astăzi noi ne gândim la momentul în care Cristos și-a dăruit viața pe cruce. Și-a dăruit-o în Euharistie apoi și-a dăruit-o în moarte pe Cruce. Imaginea suferințelor lui Cristos, Crucea, i-a împrăștiat pe Apostoli, i-a împrăștiat dar i-a angajat în același timp la un drum interior, la un drum în sufletul, în inima lor, purtând mereu chipul lui Cristos biciuit, încoronat cu spini, pus pe Cruce. Dacă atunci apostolii s-au împrăștiat datorită drumului Crucii și imaginii Crucii astăzi Biserica se adună în jurul Crucii meditând suferințele Mântuitorului așa cum sunt relatate de Evanghelii. Crucea ne adună și îi adună pe toți fiii Bisericii.' (Sursa: ARCB.ro) Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online: aici. Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1013, Ultimul acces: 2026-08-05 12:21:46
|
Timp total: 0.05s...
[]:1