Acțiunea caritabilă trebuie unită cu rugăciunea[2010-05-15]Adesea, a spus el, 'nu este ușor să ajungi la o sinteză satisfăcătoare între viața spirituală și activitatea apostolică'. 'Presiunea exercitată de cultura prevalentă, care în mod constant susține un stil de viață bazat pe legea celui mai puternic, pe câștigurile ușoare și atrăgătoare, sfârșește prin a influența modul nostru de a gândi, proiectele și țelurile slujirii noastre, riscând de asemenea să le golească de motivația credinței și de speranța creștină care într-o vreme le inspirau', a explicat Sfântul Părinte. De asemenea 'numeroasele cereri presante pe care le primim de la săraci și marginalizați, pentru sprijin și asistență, ne împing să căutăm soluții care corespund logicii eficienței, efectelor cuantificabile și publicității.'Sinteza dintre rugăciune și acțiune este 'absolut necesară', a insistat Pontiful. Lucrătorii catolici trebuie în același timp să țină strâns la identitatea lor, asigurându-se că 'activității caritabile creștine i se oferă autonomia și independența de politici și ideologii, chiar și atunci când se cooperează cu agenții ale statului pentru atingerea unor țeluri comune'. 'Slujirea pe care o oferiți, activitățile voastre educative și caritabile, toate trebuie să fie încununate de proiecte de libertate cu scopul promovării ființei umane și a fraternității universale.' Pontiful și-a exprimat aprecierea 'pentru toate inițiativele sociale și pastorale care urmăresc combaterea mecanismelor socio-economice și culturale ce conduc la avort, pentru inițiativele care apără viața și promovează reconcilierea și vindecarea celor afectați de tragedia avortului'. 'În dimensiunea ei socială și politică, această slujire a carității este proprie spațiului credincioșilor laici', a afirmat Sfântul Părinte, aceștia fiind 'chemați să promoveze organic dreptatea și binele comun, și să configureze corect viața socială'. A mai spus apoi că 'trebuie pregătită o nouă generație de lideri slujitori' pentru munca viitoare. Papa a încheiat amintind de 'mesajul Fecioarei care răsună în acest loc: pocăința, rugăciunea, iertarea, care urmăresc convertirea inimilor. Aceasta este calea pentru edificarea civilizației iubirii, ale cărei semințe Dumnezeu le-a aruncat în inimile tuturor oamenilor, iar credința în Cristos Mântuitorul le face să încolțească.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1031, Ultimul acces: 2026-08-04 13:54:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1