Preasfințitul Emilian Lovișteanul a participat la un moment aniversar dedicat primei atestări a orașului Râmnicu Vâlcea[2010-05-20]Se împlinesc astăzi, 20 mai, 622 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea. În sala de Consiliu a Primăriei a avut loc un moment aniversar, la care a participat și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează TRINITAS TV. La final, primarul Râmnicului a oferit Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Emilian și altor personalități plachete și diplome aniversare. Preasfinția Sa a subliniat faptul că ierarhii care au păstorit Episcopia Râmnicului au lăsat moștenire generațiilor următoare multe valori spirituale: Putem vorbi despre tradiția culturală prin tipografiile înființate la Râmnic, prin aparițiile editoriale, prin ctitoriile de suflet ale voievozilor și înaintașilor noștri. Prima atestare documentară certă a orașului apare într-un hrisov emis de cancelaria domnitorului Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388, unde se vorbește de o moară la Râmnic, iar dintr-un alt hrisov, din 4 septembrie 1389, se desprinde formularea orașul domniei mele, Râmnic. Pe durata întregii săptămâni, în Râmnicu-Vâlcea au fost organizate spectacole de artă dramatică, recitaluri de muzică populară și clasică. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 932, Ultimul acces: 2026-08-07 13:14:25
|
Timp total: 0.05s...
[]:1