CÂTE CEVA – Benone Burtescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2010-06-11]
Chiar așa?

Între INTERPRETARE GREȘITĂ și RĂSTĂLMĂCIRE

Cred că sunteți de acord cu mine că între INTERPRETARE GREȘITĂ și RĂSTĂLMĂCIRE este o mare diferență. Prima are de obicei înțelesul de o GREȘEALĂ SINCERĂ, cea de a doua se referă la o DISTORSIONARE INTENȚIONATĂ. Din prima se poate ieși prin clarificare, în cea de a doua omul se împotmolește și mai mult, autocondamnare sub semnătură proprie. Există și o punte de trecere din una în alta, de fapt cu un singur sens, dinspre INTERPRETARE GREȘITĂ spre RĂSTĂLMĂCIRE. Acest lucru se întâmplă când INTERPRETAREA CORECTĂ, prin descoperire, este refuzată conștient și această refuzare se îngeamănă cu răutatea activă împotriva evidenței.

Pentru înțelegere cum și pentru implicare în trăiri, voi folosi o situație extremă pe care n-aș dori-o niciodată reală deși avem parte nefericită de ea.

“Dar pentru oricine face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării”. Cutremurătoare sunt aceste cuvinte ale Domnului. Însemnătatea lor s-a prelungit prin apostoli până în zilele noastre. “Nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire” zice Pavel.

RĂSTĂLMĂCITĂ și îmi mai permit să spun SPECULATĂ, această Scriptură, s-a ajuns la practicarea exact a contrariului ei. În repetate rânduri Mântuitorul vorbește despre Sine ca fiind pentru cei nepocăiți ai vremii O PIATRĂ de POTICNIRE, fără vreo vină. Dacă lucrarea de mântuire se zice că depărtează pe cineva de la mântuire, răstălmăcirea atinge absurdul și este de nuanță diabolică. Cea mai perfidă insinuare.

Folosirea unor declarații scripturistice autentice și de proveniență divină, prin răstălmăcire împotriva semenilor, mi se pare mie că intră în păcatul de neiertat.

Bunăoară, cineva și din dragoste pentru aproapele și de ce nu și din temere pozitivă de a nu i se lega o piatră de moară de gât și a fi aruncat în mare la ziua judecății, face tot ce-i stă în putință să nu fie poticnire. Există însă și un fel de oameni care știu această Scriptură, o răstălmăcesc mai întâi, apoi o speculează împotriva fraților pe care îi urăsc. Cineva poate zice “Dacă nu faci așa cum spun eu, să știi că ești o piatră de poticnire pentru mine și nu vei fi mântuit! Eu nu mai vin la Biserică din pricina ta”. Nu e chiar simplu să ți se spună așa ceva. Cauți propria-ți vină. N-o găsești. Pe de altă parte nu poți face nici ce zice el. Până una alta nu poți înțelege “jocul” lui netrebnic. Conform ideologiei “Dau amândoi ochii mei doar de dragul de a pierde și el unul”, de ce nu, printr-o declarație publică de felul ”fraților, el este o piatră de poticnire pentru mine”, ar obține eliminarea mea. Să atingem paroxismul luciferic? La judecata cea mare “Doamne eu nu am putut să Te urmez din cauza lui, Te rog să Ții cont de această mărturie a mea și conform cuvintelor Tale chiar dacă eu nu sunt salvat, să-l arunci și pe el în focul iadului”. Inspirația satanică e capabilă de orice. “Eu voi fi pedepsit, ei bine, să fie și el căci din pricina lui m-am poticnit, și semnez”.

Nici chiar așa. Vai de noi să nu fim cu toată atenția la influența asupra semenilor, dar păcat de noi să ducem o viață chinuită de așa zise “mustrări de conștiinț㔠prin răstălmăcire și speculație și răutate ajunse la paroxism. Vezi dacă, “din pricina ta se poticnește” sau dacă el este deja poticnit în sine însuși și folosește aceasta ca pretext de a te face vinovat de poticnirea lui. Își freacă mâinile de bucurie. Cumva își închipuie că te-a făcut ca el, cel puțin în urmări.

Chiar dacă poticnirea de cineva ar fi reală, încă mă mai gândesc dacă ea este și scuzabilă. Când ea este jucată, doar pe bază de răstălmăcire a Scripturii, nici vorbă să fie luată în considerație juridic. De aceea, cel mai bine este de stat la Cuvântul Domnului. Să ne pară rău dacă cineva se poticnește pentru acest lucru și cu atât mai rău să ne pară dacă cineva speculează Cuvântul prin răstălmăcirea lui, sub scuza potrivirii pentru el, sub acuzația poticnirii pentru tine.

Cumpănirea cea dreaptă o face Domnul.

Benone Burtescu

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1007, Ultimul acces: 2026-08-10 08:15:41