Să ne oprim din activitățile zilnice pentru a asculta Cuvântul[2010-07-19]Iubiți frați și surori!Ne aflăm deja în inima verii, cel puțin în emisfera nordică. Este timpul în care școlile sunt închise și în care sunt concentrate cele mai multe concedii. Chiar și activitățile pastorale din parohii sunt reduse, și eu însumi mi-am suspendat audiențele pentru o perioadă. Este așadar un moment favorabil pentru a pune pe primul loc ceea ce este cu adevărat cel mai important lucru în viață, adică ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Evanghelia din această duminică ne amintește aceasta prin intermediul celebrului episod al vizitei lui Isus în casa Martei și a Mariei, relatat de Sf. Luca (10,38-42). Marta și Maria sunt două surori; ele au și un frate, Lazăr, care, însă, nu apare în acest episod. Isus trece prin satul lor și - ne spune textul - Marta îl primește în casa ei (cf. 10,38). Acest detaliu ne ajută să înțelegem că, dinte cele două surori, Marta este cea mai mare, cea care conduce casa. Într-adevăr, după ce Isus intră în casă, Maria se așează la picioarele Lui și îl ascultă, în timp ce Marta este complet prinsă în slujirea multă, care i se cuvine fără îndoială oaspetelui excepțional. Ni se pare că vedem scena: o soră este foarte ocupată și cealaltă este absorbită de prezența Învățătorului și de cuvintele Lui. După un timp, Marta, evident nemulțumită, nu mai rezistă și protestează, simțind totodată că are dreptul să îl critice pe Isus: 'Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!' Într-adevăr, Marta ar vrea să îl învețe pe Învățător! Dar Isus, cu mult calm, răspunde: 'Marta, Marta - și acest nume repetat exprimă afecțiune - pentru multe te mai îngrijești și te frămânți, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată' (Luca 10,41-42). Cuvântul lui Cristos este clar: nu este vorba de desconsiderarea vieții active, și cu atât mai puțin a ospitalității generoase; ci ne amintește clar faptul că unicul lucru care este cu adevărat necesar este altul: ascultarea Cuvântului Domnului; și Domnul era acolo în acel moment, prezent în persoana lui Isus! Orice altceva este trecător și va fi luat de la noi, dar Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic și dă semnificație activității noastre zilnice. Iubiți prieteni, după cum am spus, acest pasaj evanghelic este foarte important în perioada vacanței, deoarece ne reamintește faptul că persoana umană trebuie să lucreze, trebuie cu siguranță să se implice în problemele casnice și profesionale, dar are nevoie înainte de toate de Dumnezeu, care este lumina interioară a iubirii și adevărului. Fără iubire, chiar și cele mai importante activități își pierd valoarea și nu aduc bucurie. Fără o profundă semnificație, tot ceea ce facem se reduce la activism steril și dezordonat. Și cine ne dă iubirea și adevărul dacă nu Isus Cristos? Să învățăm așadar, fraților, să ne ajutăm unii pe alții, să cooperăm, dar înainte de toate să alegem împreună partea cea bună, care este și va fi întotdeauna cel mai mare bine al nostru. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 813, Ultimul acces: 2026-08-07 02:28:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1