Slujire arhierească la Schitul Ostrov, județul Vâlcea, în Duminica a VIII-a după Rusalii[2010-07-19]În Duminica a VIII-a după Rusalii (a Sfinților părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon), ieri, 18 iulie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Schitul Ostrov din stațiunea Călimănești, județul Vâlcea, informează arhiram.ro. Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 17 iulie, iar ieri a continuat cu Acatistul 'Mântuitorului nostru Iisus Hristos' și Sfânta Liturghie Arhierească. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică, referindu-se și la hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, apoi a elogiat viața și martiriul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor, îndemnându-i pe credincioși să-i urmeze exemplul în credință, rugăciune răbdare și milostenie. Biserica Schitului de maici Ostrov din stațiunea Călimănești cu hramul Nașterea Maicii Domnului a fost rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab, informează TRINITAS TV. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-08-08 12:28:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1