Papa Pius al X-lea ne-a arătat importanța unirii cu Cristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Pius al X-lea ne-a arătat importanța unirii cu Cristos

[2010-08-20]
Când Cardinalul Sarto a fost ales în Scaunul lui Petru, 'a acceptat cu ezitare', a explicat Papa Benedict al XVI-lea, 'deoarece nu credea că se ridică la demnitatea unei asemenea misiuni'. Dar Pontiful italian a pornit o reformă a Bisericii, luând motoul 'A reînnoi toate în Cristos'. Pontificatul său 'a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei Bisericii'. Între proiectele sale s-a aflat o reorganizare a Curiei Romane, redactarea Codului de Drept Canonic, revizuirea programei seminariștilor, reînnoirea liturgică și în particular a muzicii sacre, și sprijinirea formării Poporului lui Dumnezeu printr-un catehism. Una dintre cele mai cunoscute decizii ale sale a fost aceea de a stabili vârsta pentru Prima Împărtășanie în jurul la 7 ani, când copilul atinge vârsta rațiunii.
'Ultimele luni din viața lui au fost umbrite de izbucnirea războiului', a arătat Papa Benedict al XVI-lea. 'Un apel la catolicii din lume lansat la 2 august 1914, pentru a exprima 'durerea acută' a acelui ceas, a fost strigătul de suferință al unui tată care își vede copiii înfruntându-se unii pe alții. A murit la scurt timp după aceea, la 20 august, și faima sfințeniei lui a început curând să se răspândească în rândul poporului creștin'. Papa a concluzionat afirmând că Sf. Pius al X-lea 'ne învață pe noi toți că la baza acțiunii noastre apostolice, în diferitele domenii în care lucrăm, trebuie să existe întotdeauna o unire personală intimă cu Cristos, care trebuie să fie cultivată și intensificată zi după zi'. 'Doar dacă suntem îndrăgostiți de Domnul vom putea să îi conducem pe oameni la Dumnezeu', a spus el, 'și să îi deschidem față de iubirea Lui milostivă, și astfel să deschidem lumea față de milostivirea lui Dumnezeu'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 937, Ultimul acces: 2026-08-05 07:26:00