Ediția 2010 a Taberei de Vară de la Cugir[2010-08-25]Fiecare zi începea pentru animatori la ora 8 cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Viorel Gheorghe Codrea. Întâlnirea cu copiii avea loc la sala de sport și pe terenul Colegiului Național 'David Prodan', unde au fost organizate toate activitățile. Părintele rostea rugăciunea de dimineață și câteva cuvinte de călăuzire pentru întreaga zi. Urma imnul taberei, 'Sotto-Sopra, come in cielo, cosi in terra', și alte cântece cu gesturi noi sau învățate anul trecut. În etapa următoare copiii, erau împărțiți în două grupuri în funcție de vârstă - un grup era format din copiii până la 10 ani și alt grup din copiii peste 10 ani -, iar atelierele și jocurile organizate în funcție de aceste grupuri. După un meci de fotbal, tabăra se încheia cu alte cântece cu gesturi și, bineînțeles, imnul. Pentru noi animatorii ziua continua, la ora 17 întâlnindu-se pentru a pregăti materialele pentru atelierele și jocurile din ziua următoare.Pe lângă motoul întâlnirii s-a pus accent în fiecare din cele 7 zile ale taberei pe trei cuvinte, și anume prietenie, ascultare și Dumnezeu. 'Prietenia ocupă un loc deosebit în viața fiecăruia dintre noi, ne ocupă timpul, ne ajută să ne vedem pe noi înșine cu alți ochi, să descoperim lucrurile cu adevărat importante; ascultarea, calitate pe care orice copil ar trebui să o aibă, ascultare față de părinți (în primul rând), față de cei mai mari, față de animatori (în cazul taberei), față de Dumnezeu căruia trebuie să îi dedicăm fiecare clipă a vieții noastre, El fiindu-ne cea mai bună călăuză pe drumul ales'. La tabăra de anul acesta au participat 224 de copii și tineri din localitate. De asemenea, la fel ca și anul trecut, a participat și un grup de copii de la Mărtinești, însoțiți de parohul lor, pr. Alexandru Gînța. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-08-07 10:30:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1