Acolo unde credința se confruntă cu secularizarea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acolo unde credința se confruntă cu secularizarea

[2010-09-10]
'A fost o săptămână extraordinară și fericită cu celebrări în Anglia, în Țara Galilor și în Scoția. Fiecare eveniment s-a centrat pe unul din cele șapte Sacramente și acesta a fost un mod minunat pentru a arăta britanicilor, prin televiziune, ceva din tradițiile și din liturgia Bisericii Catolice. A fost și o descoperire pentru multe persoane să vadă cum catolicii din orice pătură socială erau complet integrați în viața acelei țări.' Dacă acea vizită a fost pastorală, spune Cardinalul Murphy-O'Connor, 'vizita pe care Papa Benedict al XVI-lea se pregătește s-o întreprindă între 16-19 septembrie 2010 este în schimb o vizită de stat, pentru că fostul prim ministru Gordon Brown l-a invitat oficial să viziteze țara noastră și această invitație a fost reiterată de mulți dintre noi, inclusiv episcopii din Anglia, din Scoția și din Țara Galilor.'
'Marea Britanie astăzi s-a schimbat mult de cum era în urmă cu 28 de ani. Societatea noastră a devenit foarte laică și pentru creștinii de diferite denumiri a devenit tot mai dificil să aibă un loc central și autoritar în cultura țării noastre. Cu toate acestea, Biserica Catolică are un glas foarte influent în mărturisirea învățăturii și a valorilor creștine în Anglia și în Țara Galilor. Același lucru este valabil pentru Biserica din Scoția. [...] Catolicii așteaptă cu trepidație să-l vadă, unii prin televiziune și foarte mulți participând la diferitele întâlniri și celebrări pe care le va prezida în această vizită de patru zile în Marea Britanie.'
Materialul continuă cu prezentarea unora dintre momentele apropiatei vizite, printre care desigur beatificarea Cardinalului John Henry Newman. 'Viața lui a fost un pelerinaj dureros. A început ca evanghelic, a devenit anglican și apoi s-a convertit la Biserica Catolică. Devenind catolic, pelerinajul său a continuat până când, în mod minunat, Papa Leon al XIII-lea l-a creat Cardinal. Într-un imn Cardinalul Newman a exprimat credința sa de nestins: 'Cred cu tărie și într-adevăr. Dumnezeu este Unul și Întreit, și apoi recunosc, așa cum se cuvine, omenitatea asumată de Fiul'. Este așa de mult de spus despre acest om extraordinar și sfânt. Știu că Pontiful îl admiră pe Newman și sunt sigur că ne va vorbi despre motivele pentru care trebuie considerat o figură atât de semnificativă, nu numai pentru catolici, ci și pentru anglicani și pentru atâția alții care sunt în căutarea adevărului.'
Legături:
Traducerea articolului din L'Osservatore Romano

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 820, Ultimul acces: 2026-08-06 21:44:20