Cea mai veche sărbătoare în cinstea Crucii lui Hristos[2010-09-14]- Părinte profesor, ce semnificații avea Sfânta Cruce pentru creștinii primelor secole și cum era cinstită până în momentul descoperirii ei de către Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare?- Odată cu Jertfa Mântuitorului pe Cruce și cu Învierea Sa, instrumentul de execuție și batjocură devine un simbol al creștinismului, un Altar de jertfă. Crucea a devenit semnul lui Isus Hristos și al solidarității noastre cu El și între noi, cei care o cinstim. Date interesante despre cinstirea Sfintei Cruci se găsesc mai ales în operele apologeților Tertulian, Minucius Felix și chiar Origen, care vorbesc despre încrederea, cinstea și respectul pe care creștinii din primele secole le acordau Sfintei Cruci, încă din momentul Înălțării la cer a Mântuitorului Isus Hristos. Pe la sfârșitul secolului al II-lea, Tertulian îi numește pe creștini 'cinstitorii crucii' sau 'crucis religiosi'. Un mod de a exprima prețuirea față de Sfânta Cruce era deasa întrebuințare a semnului ei în diferite împrejurări din viața creștinilor - la deșteptarea din somn, la masă, la muncă -, precum și purtarea acesteia de către creștini pentru ferirea de primejdii. Despre cinstirea timpurie a Sfintei Cruci ne vorbesc și reprezentările de pe pereții catacombelor. Cea mai veche reprezentare pe un zid datează din anul 79, când orașul Herculanum a fost acoperit de lava vulcanului Vezuviu. Reprezentări ale Sfintei Cruci se mai găsesc și pe zidul unui altar din Palmira, care datează din anul 134 d.Hr., sau pe epitafele catacombelor de la Roma și din alte zone. Toate atestă existența unui cult deosebit acordat Sfintei Cruci, chiar înaintea descoperirii ei de către Sfânta Elena. - Descrieți, vă rog, în câteva cuvinte contextul istoric și politic al aflării Sfintei Cruci. - Descoperirea Sfintei Cruci în secolul al IV-lea, deci la câteva sute de ani după ce Hristos a fost răstignit, este legată, în primul rând, de minunea arătării pe cer a semnului Sfintei Cruci în ajunul bătăliei din octombrie 312, dintre Constantin cel Mare și Maxențiu, de la Pons Milvius, în apropierea Romei. După ce a obținut victorii succesive, punând semnul Sfintei Cruci pe steagurile, coifurile și scuturile oștenilor săi, Împăratul Constantin cel Mare s-a hotărât, împreună cu mama sa, Elena, să caute lemnul Sfintei Cruci. 'Aceluia ce biruise moartea nu I se potrivea să-și lase mărturia izbânzii să zacă undeva sub povara uitării, iar Constantin nu putea răbda să vadă pomenitul loc (Golgota și Sfântul Mormânt) ajuns pradă uitării și a ignoranței', mărturisește Eusebiu de Cezareea, cronicarul marelui împărat. Astfel, Sfânta Elena a mers în pelerinaj la Ierusalim, iar în anul 326, primul împărat creștin a poruncit dărâmarea templului lui Venus și a statuii lui Jupiter, înălțate de împăratul Hadrian deasupra Sfântului Mormânt. După ce s-au efectuat lucrările de excavație, Sfânta Elena a descoperit locul unde se afla sfânta relicvă. În acest sens, este importantă informația istoricului bizantin Teodoret de Cyr, care spune: 'După ce a ieșit la iveală mormântul Domnului, au apărut trei cruci, acoperite de pământ, lângă acesta'. - Cum a fost deosebită crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul de celelalte două cruci, ale tâlharilor? - Tradiția spune că Sfânta Cruce a Mântuitorului a fost recunoscută când, la sugestia patriarhului Macarie al Ierusalimului și de ea a fost atinsă o femeie moartă, care s-a tămăduit în chip minunat, pe când celelalte două cruci nu au arătat nici o minune. Părți din Lemnul Sfânt au fost trimise la Constantinopol și Roma, iar o altă parte, așezată într-o raclă de argint și încredințată patriarhului Ierusalimului. Alături de Sfânta Cruce, au mai fost descoperite inscripția INRI (Isus Hristos Regele Iudeilor), cele patru cuie și instrumentele Pătimirilor. Pe locul acestor minunate descoperiri, Constantin cel Mare a ridicat, între anii 326 și 335, un complex cultic din care făcea parte Rotonda Sfântului Mormânt și Biserica Învierii. (Sursa: Ziarul Lumina) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1568, Ultimul acces: 2026-08-07 13:10:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1