Arhiepiscopia Tomisului, sub sechestrul Finanțelor Publice. IPS Teodose susține că este o eroare[2010-09-14]Roxana GlăvanÎnalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul TomisuluiToate bunurile Arhiepiscopiei Tomisului au fost puse sub sechestrul Direcției Generale a Finațelor Publice Constanța, anunță conducerea instituției. După ce în presă au apărut informații care susțin că Arhiepiscopia Tomisului nu a virat contribuțiile aferente salariilor preoților constănțeni către bugetul de stat și că toate bunurile i-au fost puse sub sechestru, biroul de presă al Arhiepiscopiei a emis un comunicat de presă în care spune că totul este o eroare. Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și casa parohială, vatra parohială și mănăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului patriarhal. Prin urmare, sediul Arhiepiscopiei Tomisului nu poate face obiectul unui sechestru. Dacă, totuși, acest lucru s-a întâmplat, la mijloc nu poate fi decât o eroare', se arată în comunicatul de presă. De precizat că Arhiepiscopia face referiri doar la sechestru și nu aduce lămuriri cu privire la neplata obligațiilor către bugetul de stat. Comunicatul este singura lămurire pe care am fost înștiințat să o fac', a spus Alin Boc, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Săptămâna trecută, cotidianu Adevărul' a dezvluit că Înalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a făcut proprietar peste cele mai profitabile surse de venit ale mănăstirii pe care a ctitorit-o în localitatea sa natală, Dorna Arini, din județul Suceava. Mănăstirea din Arini i-a cedat lui ÎPS Teodosie un hotel, două case și 19 hectare de teren. IPS Teodosie a garantat construcția complexului monarhal cu veniturile Arhiepiscopul Tomisului Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 830, Ultimul acces: 2026-08-05 03:53:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1