Papa în țara anglicanilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa în țara anglicanilor

[2010-09-17]
Autor: R.A.
Papa Benedict al XVI-lea a început ieri prima vizită în Marea Britanie efectuată de un papă de la cea întreprinsă de Ioan Paul al II-lea, în 1982. Evenimentul, considerat istoric, are loc pe fondul unor puternice controverse legate de abuzurile sexuale ale preoților catolici, în jurul cărora Vaticanul a păstrat o tăcere asociată cu vinovăția. Este prima vizită desemnată ca una de stat, pentru că Suveranul Pontif a fost invitat de Regina Marii Britanii, și are ca obiectiv realizarea unei apropieri între catolici și anglicani. Cu toate acestea, majoritatea britanicilor s-au declarat reticenți în ceea ce privește primirea Suveranului Pontif, pentru o vizită ale cărei costuri, estimate la 10-12 milioane de lire, sunt considerate nejustificate într-o perioadă de criză și într-o țară cu o majoritate religioasă anglicană. De altfel, mai multe grupuri aparținând altor religii au anunțat proteste față de politicile Vaticanului legate de drepturile homosexualilor și de avorturi, precum și față de scandalul abuzurilor. Autoritățile susțin totuși că nu se așteaptă la manifestații de amploare. Vizita a fost marcată și de un incident: unul dintre consilierii Papei s-a retras din delegația oficială, după ce a numit Marea Britanie “lumea a treia”. Cardinalul german Walter Kasper, 77 de ani, urma să participe la discuțiile cu reprezentanții Bisericii Angliei, în cursul vizitei de patru zile. Oficial acesta s-a retras "din cauza unei boli", dar adevărata cauză ar avea legătură cu natura agresivă a interviului pe care l-a dat pentru publicația “Focus” în care Kasper a scris despre "atmosfera agresivă de ateism" din Marea Britanie și a spus că "acolo creștinii sunt în dezavantaj". El și-a intitulat articolul "Pământul lumii a treia".

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 785, Ultimul acces: 2026-08-03 01:02:32