LC: O tragedie pentru Biserică: Sacramentul uitat al Spovezii (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

LC: O tragedie pentru Biserică: Sacramentul uitat al Spovezii (II)

[2010-10-28]

'Însă Tatăl îl aştepta deja de mult timp... Abia îl zăreşte că îi şi aleargă înainte, îl îmbrăţişează, nici măcar nu îl lasă să îşi termine mărturisirea şi cheamă un servitor să îl îmbrace, să îl hrănească şi să îl îngrijească. Pentru că îi este arătată o iubire atât de mare, în acel moment şi fiul începe să o perceapă şi se lasă invadat de ea. O părere de rău neaşteptată îl cuprinde. Aceasta este căinţa perfectă. Numai când Tatăl îl îmbrăţişează, el îşi dă seama de întreaga lui nerecunoştinţă, insolenţă şi nedreptate. Numai atunci se întoarce cu adevărat, redevine fiu, deschis şi plin de încredere în tatăl, este viu din nou'. 'Maturitatea spirituală pentru a primi hirotonirea de către un candidat la preoţie', se vede, în opinia Cardinalului, 'prin faptul că el primeşte în mod regulat - cel puţin o dată pe lună - Sacramentul Penitenţei... Când cineva, tocmai din cauza frecvenţei scăzute la Spovadă, îi spune de fapt Tatălui: 'Ţine pentru Tine darurile Tale preţioase! Eu nu am nevoie de Tine şi de darurile Tale!', atunci încetează să mai fie fiu.. Iar dacă cineva nu mai este fiul Tatălui ceresc, atunci nu poate deveni preot, căci preotul este mai întâi de toate fiul Tatălui prin Botez, şi apoi prin hirotonirea sacerdotală este, cu Cristos, fiu cu Fiul. Numai atunci poate să fie cu adevărat frate pentru oameni'.
Preotul trebuie însă să fie prezent şi de cealaltă parte a confesionalului, ca şi confesor. 'Neglijarea Sacramentului Penitenţei este rădăcina multor rele din viaţa Bisericii şi din viaţa preotului. Şi aşa-numita criză a Sacramentului Spovezii nu se datorează doar faptului că lumea nu mai vine să se spovedească, ci şi faptului că noi preoţii nu mai suntem prezenţi în confesional. Un confesional în care este prezent un preot, într-o biserică goală, este simbolul cel mai emoţionant al răbdării lui Dumnezeu care aşteaptă. Aşa este Dumnezeu. El ne aşteaptă toată viaţa. În cei 35 ani ai mei de minister episcopal, am cunoscut exemple de preoţi prezenţi în fiecare zi în confesional fără ca un singur penitent să apară; până într-o zi, când primul sau prima penitentă, după luni sau ani de aşteptare, a revenit în sfârşit la viaţă. Astfel, se poate spune că s-a deblocat situaţia. Din acel moment, confesionalul început să fie frecventat mult'.
În confesional, 'preotul este chemat să lase deoparte lucrarea exterioară de planificare pastorală cu grupurile, pentru a se cufunda în necesităţile personale ale fiecăruia. Aici, înainte de toate, nu trebuie să vorbească, ci să asculte... Pentru confesor nu este important în primul rând să vorbească, ci să asculte. Câte impulsuri interioare nu experimentează şi nu primeşte preotul, pentru urmarea lui Cristos, tocmai în administrarea Sacramentului Spovezii! Aici poate simţi şi verifica câţi sunt mai înaintaţi ca el în urmarea lui Cristos, simpli credincioşi catolici, bărbaţi, femei şi copii'. Dar pentru ca oamenii să nu evite confesionalul, 'trebuie să ne întrebăm: cu cine se întâlnesc ei când vin la mine? Cu Isus Cristos, în nemărginita Sa iubire pentru oameni, sau cu o oarecare opinie teologică particulară sau cu o lamentare despre situaţia Bisericii şi a lumii? Întâlnindu-ne pe noi, îl întâlnesc pe Isus Cristos? Dacă este aşa, persoanele vor veni. Vorbind între ei despre un astfel de preot, vor folosi cuvinte precum: 'Cu acela se poate vorbi. Mă înţelege. Mă poate ajuta cu adevărat'. Sunt profund convins că oamenilor le este dor de astfel de preoţi, în care îl pot întâlni în mod autentic pe Cristos, ce îi eliberează de orice legătură şi îi uneşte cu Persoana Sa'.
(Sursa: Revista Lumea Catholica)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 890, Ultimul acces: 2026-08-04 14:31:34

Timp total: 0.03s...

[]:1