Papa către adolescenți: învățați să iubiți cu adevărat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa către adolescenți: învățați să iubiți cu adevărat

[2010-10-31]
Întrebat de o fată din Acțiunea Catolică, Papa Benedict a răspuns: "Este foarte important, aș spune fundamental, să învățăm să iubim, să iubim cu adevărat, să învățăm arta iubirii adevărate! În adolescență ne oprim în fața oglinzii și observăm că ne schimbăm. Dar dacă te tot uiți a tine nu vei crește niciodată! Crești atunci când nu mai lași oglinda să fie singurul adevăr despre tine ci îi lași pe prieteni să îți spună. Vei crește dacă poți să îți faci din viața ta un dar pentru ceilalți, nu căutându-te pe tine, ci dându-te pe tine altora: aceasta este școala iubirii! Această iubire trebuie să te aducă în acel "mai mult" pe care îl strigă toți: Este ceva mai mult!" A amintit apoi: "Și eu, în tinerețea mea, am dorit ceva mai mult decât ceea ce societatea și mentalitatea de atunci avea să îmi ofere. Am dorit să respir aer pur. Mai presus de toate doream o lume frumoasă și bună, așa cum Dumnezeu, Tatăl lui Isus, a dorit pentru fiecare. Am înțeles tot mai mult că lumea devine frumoasă și bună dacă omul cunoaște voința lui Dumnezeu și dacă lumea corespunde acestei voințe a lui Dumnezeu, care este lumină adevărată, frumusețe, iubire ce dă sens lumii."
"Nu poți și nu trebuie să te adaptezi unei iubiri reduse la comoditate, ce este consumată fără respect pentru propria persoană și pentru ceilalți, incapabilă de castitate și puritate", a îndemnat Sfântu Părinte. "Aceasta nu este libertate." A subliniat că "mare parte din "iubirea" propusă de media sau de internet nu este iubire ci egoism, închidere, dă iluzii de moment, dar nu te face fericit, nu te face să crești, ci te prinde în lanțuri ce sufocă gândurile și sentimentele mai frumoase, dorințele adevărate ale inimii, acea putere de nestăpânit care este iubirea și care își are expresia maximă în Isus și tăria și focul în Duhul Sfânt, care vă aprinde viețile, gândurile și sentimentele. Desigur, cere jertfă să trăiești iubirea în modul adevărat - fără renunțări nu poți găsi acest drum - dar sunt sigur că nu vă este teamă de truda unei iubiri provocatoare și autentice." Și a mai explicat: "Există un test care vă spune dacă iubirea voastră crește în mod sănătos: dacă nu îi excludeți pe ceilalți din viața voastră, în primul rând pe prietenii care suferă și care sunt singuri, persoane în dificultate, și dacă vă deschideți inima către marea prietenie cu Isus."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 788, Ultimul acces: 2026-08-05 05:37:21