Memoriile unei foste gărzi personale a Papei Ioan Paul al II-lea[2011-01-25]Fringeli a vorbit pentru ZENIT despre eforturile de a ține în spate mulțimea la Nairobi, strigătele la militari în Mozambic pentru a evita ca o mare masă de oameni să ajungă prea aproape de Papa și misiunea dificilă de a-l apăra pe Pontif în fața unui milion de credincioși la Seul. Într-o altă călătorie era cu Papa Ioan Paul al II-lea într-un avion vechi care a încercat de trei ori să aterizeze în Lesotho, nereușind din cauza ceții. După ce a deviat îndreptându-se spre Johannesburg, grupul a trebuit să conducă timp de cinci ore până în Lesotho numai pentru a sosi la sunetul unei bătălii cu focuri de armă, în timp ce forțele speciale eliberau un grup de ostatici. Papa, care a mers în capitala Maseru pentru a-l beatifica pe preotul misionar Joseph Gerard, a vizitat apoi pe câțiva dintre răniți în spital. "A fost o călătorie specială, teribilă", a amintit Fringeli. "Papa Ioan Paul al II-lea voia să ofere un mesaj de pace și se afla în fața unui asemenea lucru".Totuși, vizita cea mai neliniștitoare a fost probabil cea la Berlin, în anul 1996. Anarhicii au protestat puternic, lansând proiectile împotriva papamobilului în timp ce alții defilau goi în timp ce trecea Papa. "Dintr-o dată, acei nebuni au început să arunce mingi mici roșii pline de vopsea pe ferestrele papamobilului", a amintit Fringeli, care încerca să îi țină departe pe asaltatori. "Mi-a fost rușine de Germania pentru ceea ce s-a întâmplat. Poliția a permis mulțimii să ajungă prea aproape de papamobil, și eu am spus să o îndepărteze". Fringeli are multe amintiri despre Pontiful răposat și este fericit pentru vestea beatificării lui. "Pentru mine, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un Papă sfânt, ca toți Papii din ultimele două sau trei secole", a explicat el, subliniind că Papa Wojtyla spunea mereu că este ocrotit de Preasfânta Fecioară Maria și că atribuia mijlocirii ei faptul că a supraviețuit atentatului din anul 1981. "Era un mesager al păcii", a adăugat el. "Unii au spus că ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas mai mult timp în Vatican, fără a călători așa de mult, însă pentru Papa nu erau călătorii de plăcere. Toate prevedeau un program intens [care] angaja toată ziua". Fringeli a amintit și că unii au mers pe jos din Zambia până în Zimbabwe numai pentru a-l vedea. Cele 104 călătorii ale Papei Ioan Paul al II-lea în afara Italiei, a spus el, erau și pentru acele persoane, mai ales în țările sărace, care nu ar fi putut merge niciodată la Roma. Apoi a amintit că Pontiful, la sfârșitul fiecărei călătorii, se preocupa mereu să mulțumească staff-ului care se îngrijea de siguranța lui. Totuși, atunci când era mai tânăr, tendința lui de a face băi de mulțime spontane făcea să nu fie mereu prea iubit de gărzile sale personale. "Nu era ușor de călătorit cu Papa, pentru că nu se știa ce dorește să facă în afara programului", a mărturisit fosta Gardă Elvețiană. "Dar experiența ajută mult". În pofida exigențelor călătoriilor papale, Fringeli a declarat că le-a simțit mereu în mod profund satisfăcătoare, și că entuziasmul lui nu a dispărut niciodată. "În timpul călătoriei se aduna oboseala, dar la sfârșit mă gândeam mereu: 'Care ar putea să fie următoarea?' Era ca un drog". Fringeli a adus omagiu și altor două figuri legate de călătoriile apostolice: Cardinalul Roberto Tucci, mult timp organizator al vizitelor, pe care l-a definit "un mare, mare om", și Camillo Cibin, gardă personală din Poliția vaticană, decedat, care a continuat să îl protejeze pe Pontif până când a avut vârsta de 80 de ani. "Fără ei doi", a încheiat el, "Papa nu ar fi putut să facă o călătorie". (Sursa: ERCIS.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1311, Ultimul acces: 2026-07-30 10:14:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1