Voința mea și voința Ta: drama răscumpărării - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Voința mea și voința Ta: drama răscumpărării

[2011-04-21]
Pontiful a vorbit despre rugăciunea Domnului, relatată de Petru, Iacob și Ioan, care au adormit, "dar se trezesc din când în când și aud refrenul acestei rugăciuni a Domnului: Nu voia Mea, ci a Ta să se facă!" Papa a explicat ce înseamnă "a Mea" și "a Ta". "A Mea" - voința umană - este aceea de a evita moartea, de a fi "scutit de acest potir al suferinței: este voința umană, a naturii umane, și Cristos simte, cu toată conștiința ființei Sale, viața, abisul morții, teroarea nimicniciei, această amenințare a suferinței". Cristos, de fapt, a adăugat Pontiful, a simțit mai mult decât noi "abisul răului". "Simte, împreună cu moartea, și toată suferința omenirii. Simte că toate acestea sunt potirul pe care trebuie să îl bea... să accepte răul din lume, tot ceea ce este teribil, aversiunea împotriva lui Dumnezeu, tot păcatul. Și putem înțelege cum Isus, cu sufletul Său uman, este terorizat în fața acestei realități pe care o percepe în toată cruzimea ei".
Isus a transformat însă această aversiune naturală față de moarte, față de potirul suferinței, a spus Papa. "Voința Mea este subordonată voinței Tale, voinței lui Dumnezeu, voinței Tatălui, care este și adevărata voință a Fiului... Transformă această voință a Sa naturală în voință a lui Dumnezeu, într-un 'da' spus voinței lui Dumnezeu". Sfântul Părinte a reflectat asupra faptului că "omul în sine este tentat să se opună voinței lui Dumnezeu, să aibă intenția de a urma propria voință, de a se simți liber numai dacă este autonom; opune propria autonomie la eteronomia de a urma voința lui Dumnezeu. Aceasta este toată drama omenirii. Dar adevărul este că această autonomie este greșită și această intrare în voința lui Dumnezeu nu este o opoziție față de sine, nu este o sclavie care violentează voința mea, ci este intrare în adevăr, în iubire și în bine".
Așadar Isus "atrage voința noastră, care se opune voinței lui Dumnezeu", o atrage "în sus, spre voința lui Dumnezeu". "Aceasta", a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, "este drama răscumpărării noastre, că Isus atrage în sus voința noastră, toată aversiunea noastră împotriva voinței lui Dumnezeu și aversiunea noastră împotriva morții și a păcatului, și o unește cu voința Tatălui: 'Nu voia Mea, ci a Ta să se facă'. În această transformare a 'nu'-ului în 'da', în această inserare a voinței creaturilor în voința Tatălui, El transformă omenirea și ne răscumpără. Și ne invită să intrăm în această dinamică a Lui: să ieșim din 'nu'-ul nostru și să intrăm în 'da'-ul Fiului. Voința mea există, dar decisivă este voința Tatălui, pentru că aceasta este adevărul și iubirea".
După alte considerații privind Joia Sfântă, Vinerea Sfântă și Sâmbăta Sfântă, Pontiful a reamintit faptul că "criteriul care a călăuzit orice alegere a lui Isus în timpul întregii Sale vieți a fost voința Sa fermă de a-l iubi pe Tatăl, de a fi una cu Tatăl și de a-i fi fidel; această decizie de a corespunde iubirii Sale l-a făcut să îmbrățișeze, în fiecare circumstanță, planul Tatălui, să își însușească planul de iubire încredințat Lui, de a recapitula toate în El, pentru a conduce din nou toate la El. Retrăind Triduum-ul sfânt, să ne dispunem să primim și noi în viața noastră voința lui Dumnezeu, conștienți că în voința lui Dumnezeu, chiar dacă pare dură, se află adevăratul nostru bine, calea vieții".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-08-05 01:47:06