Creștinismul se bazează pe un eveniment istoric[2011-04-24]"Până astăzi - chiar și în aceste zile cu tehnologii de comunicare avansate - credința creștină se bazează pe aceeași veste", a adăugat el, "pe mărturia acelor surori și frați care au văzut primii piatra rostogolită de pe mormântul gol și apoi pe misterioșii mesageri ce au mărturisit că Isus Răstignit a înviat." "Lumina care i-a amețit pe paznicii ce vegheau mormântul lui Isus trece prin timp și spațiu", a continuat Pontiful. "Este o lumină diferită, o lumină divină, care a despicat întunericul morții și a adus în lume splendoarea lui Dumnezeu, splendoarea Adevărului și a Binelui."Înainte să transmită saluturile de Paști în 65 de limbi, Papa Benedict a proclamat bucuria Învierii: "Întregul cosmos se bucură astăzi, prins în primăvara omenirii, care dă voce imnului tăcut de laudă al tăcerii. Aleluia cântat de Paști, care răsună în Biserică pelerină în lume, exprimă tresăltarea tăcută a universului și mai presus de toate năzuința fiecărui suflet omenesc deschis sincer spre Dumnezeu, recunoscător față de El pentru infinita Sa bunătate, frumusețe și adevăr." După o săptămână intensă (Săptămâna Mare) și după ceremoniile pascale, Sfântul Părinte a plecat din Roma la reședința papală de la Castel Gandolfo. Se va întoarce la Roma pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, la 1 mai. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 793, Ultimul acces: 2026-08-07 10:40:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1