Evenimente istorice la Mănăstirea Lainici - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Evenimente istorice la Mănăstirea Lainici

[2011-04-28]
Arhiepiscopia Craiovei organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, două evenimente de mare importanță pentru istoria Mănăstirii Lainici: proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion, starețul Mănăstirii Lainici și sfințirea bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, din așezământul monahal.
După cum ne informează TRINITAS TV, la evenimente vor participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
“Sâmbătă va veni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și va înnopta la Mănăstirea Lainici. După aceea în Duminica Tomii, de 1 mai, se vor desfășura cele două evenimente care vor marca profund istoria Mănăstirii Lainici, respectiv sfințirea bisericii noi, după aceea se va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii. După Sfânta Liturghie se va citi tomosul de canonizare, se va prezenta icoana, va fi citit troparul și va fi proclamat oficial ca sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe Române. După această slujbă va urma un program artisitc constând în cântări pascale, pricesne interpretate de diverse coruri laice și bisericești din țară”, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele ieromonah Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.
Construcția bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Cuvios Irodion” din Mănăstirea Lainici a început în 1990, prin grija vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Lucrările de construcție și pictură au fost finalizate în anul 2010.
Canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a avut loc în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 octombrie 2010, stabilindu-se ca dată de prăznuire ziua de 3 mai.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 24981, Ultimul acces: 2026-08-01 02:24:47