Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Catedrala Patriarhală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Catedrala Patriarhală

[2011-04-29]
Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 29 aprilie, Izvorul Tămăduirii. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală din București, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfinția Sa a explicat semnificați stropirii cu apă sfințită a caselor: „Biserica săvârșește această slujbă de sfințire a apei pentru ca toți credincioșii care vin la Biserică și cu credință în Dumnezeu și în Maica Domnului și cu nădejde în purtarea lor de grijă și în acordarea puterii lor în viața noastră, se împărtășesc din această apă și apa devine izvor de sfințenie pentru sufletele noastre și pentru casele noastre. Atunci când stropim gospodăriile noastre, Dumnezeu prin această apă sfințită își revarsă binecuvântarea Sa asupra noastră și asupra tuturor celor care sunt în jurul nostru”, după cum informează Radio TRINITAS.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit în curtea Catedralei Patriarhale, pe un podium special amenajat, slujba de Sfințire a Apei, numită și Aghiasma Mică.
La final, credincioșii prezenți într-un număr foarte mare, au putut lua apă sfințită atât pentru folosul lor duhovnicesc, cât și al celor apropiați.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5164, Ultimul acces: 2026-08-02 16:46:39