Mesaje de condoleanțe din SUA și Republica Moldova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mesaje de condoleanțe din SUA și Republica Moldova

[2011-05-11]
"De multe ori pe parcursul vieții sale, înalt Preasfinția Sa, Arhiepiscopul ad personam George Guțiu, vorbea de anii petrecuți în închisoare ca ani care au fost cei mai frumoși ani din viața sa. Când stăm să ne gândim numai din punct de vedere uman la ceea ce spunea înalt Preasfinția Sa, ne rămâne doar să ne întrebăm cum este posibil așa ceva - bucurie în închisoare? Dar în același timp, din punct de vedere al creștinului adevărat, calitate pe care înalt Preasfinția Sa a avut-o din abundență, bucuria în suferință este cu adevărat apelativul creștinului - 'Fericiți cei asupriți pentru dreptate că acelora este împărăția cerurilor', spun Fericirile. La fel ca și Preasfințitul Șișeștean, singurul lucru care l-a putut întări pe înalt Preasfințitul George în acele moment, a fost iubirea pe care dânsul o avea față de Domnul Nostru Isus Hristos și către Maica Preacurată."
"Prin intermediul acestei scrisori doresc să-mi exprim condoleanțele mele și, prin mine, ale întregii Eparhii Greco-Catolice Sf. Gheorghe din Canton, pentru pierderea pe care Biserica noastră o suferă prin decesul fratelui nostru. Dar, în același timp, ascultând cuvintele Domnului Nostru Isus Hristos din Evanghelia după Sf. Ioan 5,24-26 '...cel ce ascultă cuvântul meu și crede întru cel care m-a trimis, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viață...' suntem întăriți de speranța vieții veșnice pe care înalt Preasfinția Sa, Arhiepiscop ad personam George Guțiu o împărtășește față la față cu Cel pe care L-a iubit așa de mult Vă asigur totodată și de prezența mea în spirit și în rugăciune la funeraliile fratelui nostru, și voi cere și clerului și credincioșilor noștri de aici din Statele Unite să-l aibă în rugăciunile lor. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, și cu drepții să-l numere. În veci pomenirea lui!"
Un alt mesaj vine de la PS Anton Coșa, Episcop romano-catolic de Chișinău. "Am primit și noi ca și Preasfinția Voastră, cu sentimente de durere și de speranță, vestea morții Înalt Preasfințitului George Guțiu, cel care v-a precedat în păstorirea credincioșilor Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-catolică de Cluj-Gherla, și care a fost un ilustru învățător și un exemplu de slujire arhierească pentru toata Biserica Catolică din România. Acest moment dureros și pentru noi, ne-a readus în amintirile noastre chipul unui mare Om, ce și-a trăit cu demnitate vocația sa de creștin, preot și arhiereu, atât în închisoare cât și în libertate, în acțiune dar și în părăsire. Preasfinția Voastră, atât eu cât și credincioșii noștri Vă suntem alături în aceste clipe de încercare și Vă asigurăm de unitatea și rugăciunea noastră. Odihna cea veșnică dă-i-o lui, o Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească!"

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 840, Ultimul acces: 2026-08-05 13:00:15